X

Bilanţul morţilor şi al persoanelor date dispărute sub dărâmăturile imobilului prăbuşit în Florida

Două noi victime au fost găsite în molozul imobilului prăbuşit în Florida, bilanţul fiind de 24 de morţi, au anunţat sâmbătă autorităţile care, din cauza furtunii Elsa, au decis să demoleze restul clădirii mai devreme decât era prevăzut, scrie AFP, potrivit agerpres.  

“Sunt 24 de victime” şi 121 de persoane au fost date dispărute, a declarat presei primarul comitatului Miami-Dade, Daniella Levine Cava, amintit că această cifră ar putea creşte.

Citește și : Putin aprobă noua Strategie de Securitate Naţională a Rusiei

Mare parte din edificiul de 12 etaje, numit Champlain Towers South, s-a prăbuşit în plină noapte, pe 24 iunie, una dintre cele mai grave catastrofe urbane din istoria Statelor Unite.

Restul imobilului va fi demoolat, autorităţile temându-se că se va prăbuşi şi restul, ameninţând siguranţa salvatorilor.

Operaţiunile de căutare a victimelor au fost întrerupte după-amiază, cât timp au fost făcute “pregătiri de demolare”, a declarat Daniella Levine Cava.

Fără a comunica o dată precisă, guvernatorul Floridei Ron DeSantis a afirmat sâmbătă că imobilul ar putea fi distrus înainte de sosire furtunii tropicale Elsa, care va lovi statul la începutul săptămânii viitoare, probabil marţi.

Până acum, autorităţile au explicat că distrugerea ar putea fi făcută în săptămâni.

“Să distrugi această clădire, dată fiind furtuna care soseşte şi că o vom face oricum, este prudent”, a adăugat el.

Citește și : Tadjikistan decretează vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele de peste 18 ani

Acest lucru ar putea fi făcut “în 36 de ore” şi cercetările ar putea fi oprite “puţin înainte”, apoi reluate, atât timo cât sunt autorităţile se asigură că “un alt incendiu nu se declanşează”, a explicat el.

Mai multe cazuri de Covid-19 au fost depistate la persoane din echipele de salvare, a anunţat vineri Alan Cominsky, şeful pompierilor din Miami.

Tags: Champlain Towers SouthDaniella Levine CavaElsafloridamiami
Categorii: Știrile zilei