Bilanţul tornadelor din Mississippi a urcat la 25 de morţi şi zeci de răniţi

Publicat:

Bilanţul tornadelor care au devastat statul american Mississippi a urcat la 25 de morţi şi zeci de răniţi, au anunţat autorităţile locale, citate de agenţia de presă Xinhua, potrivit agerpres.

Victimele au fost raportate în comitatele Sharkey, Humphreys, Carroll şi Monroe, potrivit Agenţiei de management al situaţiilor de urgenţă din Mississippi.


Citeşte şi: Germania este paralizată de una dintre cele mai mari greve din ultimele decenii – Black News

Numeroase agenţii federale şi parteneri ai acestora colaborează în prezent pentru a oferi asistenţă echipelor de salvare şi de ajutorare, a precizat aceeaşi agenţie americană.

Mai multe furtuni şi tornade puternice s-au abătut asupra statului Mississippi în noaptea de vineri spre sâmbătă, distrugând locuinţe şi cartiere întregi şi oprind alimentarea cu energie electrică pentru rezidenţi şi companii.

Citeşte şi: Preşedintele Israelului cere oprirea ‘imediată’ a reformei judiciare – Black News

“Imaginile din întregul stat Mississippi sunt sfâşietoare. În timp ce evaluăm în continuare amploarea pagubelor, ştim deja că mulţi dintre compatrioţii noştri americani plâng acum nu doar moartea unor rude şi prieteni, ci şi pentru că şi-au pierdut locuinţele şi afacerile”, a declarat sâmbătă preşedintele american Joe Biden.

Guvernatorul din Mississippi, Tate Reeves, a declarat sâmbătă stare de urgenţă în comitatele devastate de furtuni şi de tornade. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Guvernul Recean promite ‘să aducă’ Europa în toată ţara

Guvernul Recean promite 'să aducă' Europa în toată ţara Aflat într-o vizită de lucru în raionul Ceadîr-Lunga, prim-ministrul Dorin Recean a vizitat două proiecte implementate...

În memoria victimelor deportărilor staliniste. Expoziție inedită la Parlament

În memoria victimelor deportărilor staliniste. Expoziție inedită la Parlament Parlamentul găzduiește, în aceste zile, o expoziție tematică dedicată celor 75 de ani de la...

Au mai prins unul. Încă un escroc cu „ruda implicată în accident” – pe mâna poliției

Au mai prins unul. Încă un escroc cu „ruda implicată în accident” – pe mâna poliției Un tânăr de 18 ani din Ungheni a fost...

Măsuri anti-Șor: Flyone impune reguli noi pentru pasagerii curselor Erevan-Chișinău

Măsuri anti-Șor: Flyone impune reguli noi pentru pasagerii curselor Erevan-Chișinău Compania aeriană Flyone a stabilit noi reguli pentru pasagerii cursei Erevan-Chișinău, inclusiv verificare suplimentară, control de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.