X

Bilanțul trecerii taifunului Rai prin Filipine: 20 de morți și distrugeri ‘alarmante’ pe insulele care au fost lovite de furtună

Mai mult de 20 de persoane au murit din cauza celui mai puternic taifun care a lovit Filipine anul acesta, au indicat sâmbătă autorităţile, care au înregistrat distrugeri „alarmante” pe insulele care au fost lovite de furtună, potrivit AFP, scrie news.ro .  

Peste 300.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească casele, joi, din cauza taifunului care a făcut ravagii în sudul şi centrul ţării, potrivit Agenţiei Naţionale a Catastrofelor Naturale din Filipine.

Citește și : Rusia vrea negocieri de securitate rapide şi o nouă convorbire între Putin şi Biden

Rai a fost clasat „super-taifun”, când a ajuns joi pe uscat şi a lovit insula turistică Siargao, însoţit de vânturi de 195 km/oră. Vineri, viteza vântului a scăzut la 155 km/or, potrivit Agenţiei meteorologice din Filipine. El a traversat vineri după-amiază nordul insulei Palawan, destinaţie turistică populară, înainte de a se îndrepta către Marea Chinei meridionale, în direcţia Vietnam.

„Este vorba despre una dintre cele mai puternice furtuni care a lovit Filipine în luna decembrie de-a lungul ultimului deceniu”, a declarat pentru AFP Alberto Bocanegra, responsabil de la Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie din Filipine.

Mai mult de 18.000 de militari, poliţişti, gărzi de coastă şi pompieri se vor alătura eforturilor de căutare şi salvare în regiunile cele mai afectate, a declarat pentru AFP Mark Timbal, purtător de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru catastrofe. „Există pagube importante” la Surigao şi Siargao, regiunile lovite de taifun cel mai grav, a spus Timbal.

Citește și : NATO respinge solicitarea Rusiei de a renunţa la aderarea Ucrainei

Cel puţin trei persoane au murit şi alte zeci au fost rănite la Surigao, a declarat primarul oraşului Ernesto Matugas, la postul de televiziune ABS-CBN, numărul total al decedaţilor ajungând la 21. Alberto Bocanegra a prevenit că întreruperile de electricitate vor afecta aprovizionarea cu apă, ridicând îngrijorări cu privire la condiţiile sanitare.

Tags: Alberto BocanegrafilipineSiargaotaifun
Categorii: Știrile zilei