X

Bilanţul victimelor războiul din Yemen va ajunge la 377.000 de morţi până la sfârşitul lui 2021 (ONU)

Bilanţul victimelor războiul din Yemen, care durează de şapte ani, va ajunge la 377.000 de morţi – victime directe sau indirecte ale conflictului – până la sfârşitul lui 2021, a avertizat marţi ONU într-un raport, citat de AFP, informează agerpres

Aproape 60% din decese, adică în jur de 227.000, au drept cauză consecinţe indirecte ale conflictului, precum lipsa apei potabile, foametea şi bolile, potrivit acestui document al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Aceasta înseamnă că, potrivit respectivelor estimări, luptele vor fi provocat 150.000 de morţi până la sfârşitul anului.

Citește și : Ucraina îşi intensifică exerciţiile de război! Trupele aeropurtate au fost puse în alertă!

Conflictul îi opune pe rebelii houthi, susţinuţi de Iran, forţelor guvernamentale yemenite, sprijinite din 2015 de către o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită.

Şapte ani de război au avut ‘efecte catastrofale asupra dezvoltării naţiunii’, potrivit PNUD, care adăugă că ‘accesul la asistenţă medicală este limitat sau inexistent’, iar ‘economia este în pragul colapsului’.

Majoritatea victimelor indirecte sunt ‘copii deosebit de vulnerabili la malnutriţie sau subnutriţie’, indică PNUD.

‘În 2021, un copil yemenit sub cinci ani moare la fiecare nouă minute din cauza conflictului’, avertizează autorii documentului citat.

Potrivit PNUD, ‘1,3 milioane de persoane’ riscă să piară dacă un acord de pace nu va fi încheiat până în 2030.

Citește și : Premierul belgian reacţionează la protestele violente petrecute la Bruxelles: ‘Complet inacceptabile’

Tags: Arabia sauditahouthiONUPNUDYemen
Categorii: Știrile zilei