Bill Barr vrea acuzarea pentru REVOLTĂ a manifestanţilor americani

Publicat:

Ministrul american al justiţiei, Bill Barr (foto), le-a sugerat procurorilor federali să utilizeze o lege pedepsind actele de revoltă pentru a-i pune sub acuzare pe manifestanţii care comit violenţe, au raportat miercuri mai multe media, notează AFP, potrivit agerpres.

Bill Barr, unul din stâlpii administraţiei Donald Trump, a luat în considerare această opţiune, săptămâna trecută, în cursul unei discuţii telefonice cu procurorii federali din ţară, potrivit unor surse anonime citate de Wall Street Journal, CNN şi NBC.


Citește și : Rusia a încheiat un nou acord pentru testarea vaccinului Sputnik-V în străinătate

Statele Unite se confruntă de la moartea lui George Floyd, un afro-american sufocat de un poliţist alb care i-a ţinut genunchiul pe gât, la 25 mai, cu cea mai mare mobilizare împotriva rasismului de la mişcarea pentru drepturi civile din anii 1960.

Defilările au fost umbrite uneori de violenţe şi altercaţii cu forţele de ordine, iar Donald Trump, candidat la propria succesiune, a făcut din acestea una din principalele sale teme de campanie.

Acuzând autorităţile locale democrate de toleranţă, preşedintele republican promite, dacă va câştiga scrutinul de la 3 noiembrie, să reinstaureze “legea şi ordinea” în ţară.

Pe acest fond, Bill Barr insistă de mai multe săptămâni asupra unui răspuns puternic al guvernului federal, deşi majoritatea crimelor şi infracţiunilor ţin de justiţia din cele 50 de state.

Circa 300 de persoane au fost deja arestate şi puse sub acuzare de justiţia federală, în special pentru incendierea clădirilor federale ori agresiuni asupra unor agenţi federali, a făcut cunoscut săptămâna trecută purtătoarea lui de cuvânt, Kerri Kupec.

Citește și : Siria reacţionează după ce Trump a mărturisit că a luat în considerare ‘eliminarea’ lui al-Assad

Ministrul justiţiei doreşte să meargă mai departe şi le-a cerut procurorilor federali să ia în considerare puneri sub acuzare în baza unei legi rar utilizate care pedepseşte actele de revoltă împotriva guvernului.

Acest text ar putea fi dificil de aplicat într-o ţară unde libertatea de exprimare este garantată de Constituţie. Ultimele puneri sub acuzare pentru “revoltă”, în 2012, contra unei miliţii armate din Michigan, s-au încheiat cu neînceperea urmării penale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sindicaliștii cer ca majorarea vârstei de pensionare a femeilor să se oprească la 61 de ani sau stabilirea unui moratoriu pentru o perioadă

Sindicaliștii cer ca majorarea vârstei de pensionare a femeilor să se oprească la 61 de ani sau stabilirea unui moratoriu pentru o perioadă Sindicaliștii consideră...

Judecătoarea Ecaterina Buzu va fi evaluată a treia oară de Comisia Pre-Vetting, după ce CSJ i-a admis contestația

Judecătoarea Ecaterina Buzu va fi evaluată a treia oară de Comisia Pre-Vetting, după ce CSJ i-a admis contestația Judecătoarea Ecaterina Buzu, candidată la funcția de...

Natalia Trofim, noul membru al Curții de Conturi

Natalia Trofim, noul membru al Curții de Conturi Parlamentul a numit un nou membru al Curții de Conturi. Deputații au aprobat numirea Nataliei Trofim în...

Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul R.Moldova și Guvernul R.Lituania privind cooperarea tehnică și financiară

Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul R.Moldova și Guvernul R.Lituania privind cooperarea tehnică și financiară Parlamentul a ratificat Acordul  dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.