Bill Clinton a fost decorat în Kosovo cu ‘Ordinul Libertății’ pentru sprijinul pe care l-a acordat fostei provincii sârbe

Publicat:

Autoritățile din Kosovo l-au decorat marți pe fostul președinte american Bill Clinton cu „Ordinul Libertății”, în semn de recunoștință pentru sprijinul pe care l-a acordat cauzei independenței fostei provincii sârbe, potrivit France 24, scrie mediafax.

Clinton a primit decorația în cadrul unui eveniment organizat cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la incheierea bombardamentelor NATO din fosta Iugoslavie.


Citește și : Macron avertizează cu privire la un nou război : ‘Cred că haosul este aici’

Bill Clinton era președintele Statelor Unite în timpul intervenției NATO din fosta Iugoslavie, în urma căreia forțele sârbe au fost învinse în Kosovo. Clinton a fost decorat marți de către președintele Hashim Thaci. „Niciun premiu nu este o răsplată suficientă, cea mai înaltă decorație pe care o puteți primi este însăși libertatea Kosovo”, i-a spus acesta lui Clinton. În replică, fostul lider de la Casa Albă a declarat că va fi „întotdeauna mândru” de contribuția pe care a avut-o în lupta pentru eliberarea Kosovo.

„S-a întâmplat să fiu președintele Statelor Unite atunci când ați avut nevoie ca cineva să fie alături de voi în lupta împotriva epurărilor etnice și împotriva uciderii civililor nevinovați”, a spus Bill Clinton, care a adăugat că în pofida neînțelegerilor la nivel politic din Statele Unite, independența Kosovo este un subiect cu care toată lumea este de acord.

Clinton urmează să susțină miercuri un discurs la Priștina pentru a marca ceremonia aniversară.

Citește și : Statele membre UE consideră justificată demararea unei proceduri disciplinare împotriva Italiei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.