Bill Clinton, invitat de onoare la festivităţile din Kosovo pentru a sărbători ’20 de ani de libertate’

Publicat:

Kosovo a sărbătorit miercuri împreună cu ‘salvatorul’ său, fostul preşedinte american Bill Clinton, 20 de ani de la intervenţia NATO, care a pus capăt de facto jurisdicţiei Belgradului asupra provinciei sale sudice, relatează France Presse, potrivit agerpres.

‘Bine aţi venit acasă!’, i-a spus preşedintele Kosovo, Hashim Thaci, întâmpinându-l pe Clinton, cel care a declanşat atacurile aeriene occidentale asupra Serbiei lui Slobodan Milosevic.


Citește și : Ciclonul Vayu creşte în intensitate şi se apropie de coastele vestice ale Indiei

Cedând după trei luni de bombardamente efectuate de NATO, fără mandat ONU, Slobodan Milosevic a ordonat la 10 iunie 1999 retragerea trupelor sale din Kosovo. La 12 iunie acelaşi an, Alianţa Nord-Atlantică începea să se desfăşoare în Kosovo, plasat sub protecţia internaţională.

‘Iubesc această ţară şi va rămâne ca unul din marile privilegii ale vieţii mele să fiu alături de voi împotriva epurării etnice şi pentru libertate’, a spus Bill Clinton, în faţa unei mulţimi la Pristina, unde în onoarea sa a fost ridicată o statuie, iar cu numele său a fost denumit un bulevard.

Marcat de atrocităţi şi de o campanie de epurare etnică orchestrată de Belgrad, care s-a soldat cu sute de mii de refugiaţi, acest conflict între forţele sârbe şi rebelii separatişti kosovari albanezi (1998-1999) a costat viaţa a peste 13.000 de persoane (11.000 de albanezi, 2.000 de sârbi şi câteva sute de romi).

Chiar şi după 20 de ani, amărăciunea nu a dispărut la Belgrad. ‘Cele mai puternice 19 state au atacat o ţară mică, ataşată libertăţii. Ne-au provocat pagube enorme pe care încă încercăm să le recuperăm’, a comentat săptămâna aceasta preşedintele sârb Aleksandar Vucic.

Potrivit estimărilor, aproximativ 120.000 de sârbi trăiesc în continuare în Kosovo, iar Serbia are înscrisă în continuare în Constituţie jurisdicţia sa asupra provinciei Kosovo, a cărei independenţă autoproclamată în 2008 nu a recunoscut-o niciodată.

Toată săptămâna, responsabilii kosovari celebrează cei 20 de ani de independenţă pe Twitter cu hashtagul #Kosovo20yearsFree’, ‘#Kosovo20ansdeliberté’.

Dar în rândul populaţiei entuziasmul lasă loc adeseori deziluziei în faţa dificultăţilor economice, corupţiei şi emigrării în masă.

‘Kosovo rămâne un stat slab, cu o justiţie minimă şi un şomaj maxim’, a comentat pe Facebook principalul oponent al lui Hashim Thaçi, liderul stângii naţionaliste Albin Kurti. ’20 de ani este o perioadă lungă pentru un popor aflat sub dominaţia a zeci de oameni de afaceri’, a spus el.

Citește și : Metroul din Paris renunţă treptat la tichetele din hârtie în favoarea cardurilor electronice

Situaţia nu este încă normalizată între Belgrad şi Pristina. Numeroasele lor subiecte de discordie apar ca obstacole în calea apropierii lor de Uniunea Europeană.

Dacă peste 110 state – în majoritatea occidentale- i-au recunoscut independenţa, Rusia şi China o resping în continuare, ceea ce face ca porţile ONU să fie închise pentru Kosovo.

Un recent summit la Berlin nu a dat rezultate concrete. O nouă întâlnire între Hashim Thaçi şi Aleksandar Vucic, planificată pentru începutul lunii iulie la Paris, nu a fost confirmată încă oficial.

‘Status quo-ul nu este sustenabil în Balcani’, avertizează un înalt responsabil al Departamentului de Stat, Matthew Palmer, cerând un acord cu Serbia, cu o ‘recunoaştere reciprocă’.

‘NATO a câştigat conflictul, voi aţi câştigat pacea. Acum, ce aveţi de gând să faceţi în următorii 20 de ani?’, a întrebat retoric Bill Clinton, adresându-se kosovarilor albanezi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.