Billie Eilish anunţă turneul mondial ‘Hit Me Hard and Soft’

Publicat:

Billie Eilish anunţă turneul mondial ‘Hit Me Hard and Soft’

Billie Eilish revine pe scenă. Cântăreaţa în vârstă de 22 de ani tocmai a anunţat lansarea celui de-al treilea album al său, „Hit Me Hard and Soft”, care va fi lansat în 17 mai. Tracklistul şi coperta au fost deja dezvăluite. În timpul unei apariţii surpriză la Coachella, Billie Eilish a profitat de ocazie pentru a cânta câteva fragmente de piese pentru fani. Următorul turneu al vedetei americane a fost anunţat câteva zile mai târziu.

Pentru a marca noul album, Billie Eilish va susţine concerte în întreaga lume. În total, „Hit Me Hard and Soft Tour” include deja peste optzeci de date, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : Andrei Galațchi, ‘omul lui Șor’ a fost eliberat din arest preventiv

Acesta va începe la 29 septembrie, în Quebec City, şi se va încheia aproape un an mai târziu, în 27 iulie 2025, la Dublin.

Ea va susţine o serie de concerte în America de Nord şi Australia. Cântăreaţa va face un ocol în Europa, în special la Paris, unde va concerta de două ori, în 10 şi 11 iunie 2025, la Accor Arena din Bercy.

Billie Eilish este o artistă din noua generaţie care impresionează, pentru că, la doar 21 de ani, are o carieră foarte bogată. Ea a cântat deja pe coloana sonoră a unui film cu James Bond, ceea ce pentru mulţi oameni reprezintă încununarea unei cariere.

Citește și : Adjunctul lui Şoigu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, riscă 15 ani de închisoare pentru că a luat mită

Anul trecut, cântăreaţa a contribuit, de asemenea, la coloana sonoră a filmului „Barbie” al Gretei Gerwig. Melodia, intitulată „What Was I Made For?”, i-a adus două premii Grammy, un Oscar şi un Glob de Aur. „Nu m-am aşteptat niciodată la asta. Mă simt incredibil de norocoasă şi onorată”, a exclamat cântăreaţa la Dolby Theater din Hollywood, în martie. „Îţi mulţumesc Greta, te iubesc! Sunt atât de recunoscătoare pentru acest cântec şi pentru acest film şi pentru cum m-au făcut să mă simt”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de mii de palestinieni fug din sudul Fâşiei Gaza

Zeci de mii de palestinieni fug din sudul Fâşiei Gaza Zeci de mii de palestinieni au fugit din sudul Fâşiei Gaza după ce un ordin...

Moment de reculegere în Parlament

Moment de reculegere în Parlament Deputații au ținut un minut de reculegere în memoria celor deportați în perioada sovietică. Deputata PAS Valentina Ghețu, originară din...

Au dat-o la ‘pace’: România a stabilit data alegerilor

România a stabilit data alegerilor Coaliţia de guvernare din România a finalizat discuţiile pe marginea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, cele dintâi urmând...

Mihai Popșoi va găzdui Trilaterala R. Moldova – România – Ucraina

Mihai Popșoi va găzdui Trilaterala R. Moldova - România - Ucraina Viceprim-ministrul, ministru afacerilor externe, Mihai Popșoi, va găzdui mâine, 5 iulie, la Chișinău, cea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.