X

Biografia lui Snegur: Perioada aflării în fruntea statului a fost crucială

Biografia lui Snegur: Perioada aflării în fruntea statului a fost crucială

Mircea Snegur, primul președinte al R. Moldova, s-a stins din viață miercuri, 13 septembrie, la vârsta de 83 de ani. A fost primul din cei șase copii ai familiei de țărani Ana și Ion Snegur. A văzut lumina zilei la 17 ianurie 1940. După șapre clase urmate la școala din localitate, în 1956 absolvă școala medie din satul vecin Frumușica.

În 1961, după ce-și face studiile la Institutul Agricol din Chișinău, obține diploma de agronom-savant. În 1972, urmează doctorantura la catedra de Fitotehnie a aceleiași instituții superioare de învățământ. Are titlul științific de doctor în agricultură, colaborator științific superior, transmite Realiteatea.

Citeşte şi: Washingtonul îl critică pe Putin: ‘Să te întâlneşti cu un paria ca să-i ceri ajutor într-un război pe care sperai să-l câştigi într-o lună echivalează cu a cerşi’ – Stiripesurse.md

Între 1961 și 1969, lucrează agronom și președinte de gospodărie agricolă în satul Lunga, raionul Florești, ulterior deținând funcțiile de director al Stațiunii experimentale pentru culturile de câmp a Institutului Agricol (1968-1973), șef al Direcției principale Fitotehnie, apoi – Direcției principale Știință Agricolă ale Ministerului Agriculturii (1973-1978), director general al Asociației Științifice de Producție „Selecția” și director al Institutului de Cercetări Științifice în domeniul Culturilor de Câmp din Bălți (1978-1981).

În perioada 1981-1085 este prim-secretar al comitetului raional Edineț al PCM, apoi, până în 1989, – secretar al CC al PCM cu probleme agricole.

Din 1989 până în 1990 a activat în calitate de președinte al Sovietului Suprem al PSSM, iar din 3 septembrie 1990 până în 15 ianuarie 1997 deține funcția de președinte al R. Moldova  (3.09.1990-8.12.1991 – ales de Parlament; 8.12.1991-15.01.1997 – ales de popor).

Biografia lui Snegur: Perioada aflării în fruntea statului a fost crucială

La 26 martie 1989, devine deputat al Sovietului Suprem al URSS, a fost și deputat al Sovietului Suprem al RSSM de legislaturile XI și XII, apoi – deputat în Parlamentul R. Moldova de legislatura XIV (ales în 1998), lider al Covenției Democrate din Moldova (1997) și Președinte al Alianței Democrație și Reforme (1998).

În 1995 înființează Partidul Renașterii și Concilierii din Moldova, al cărui președinte este până în 2002, când, în baza unei formațiuni cu structuri bine organizate în teritoriu, a fost creat Partidul Liberal.

Este decorat cu Ordinul Republicii (2000), ordinul „Insigna de Onoare” (1960) și medalia „Pentru Distincție în Muncă” (1976), deține Diploma de Onoare a Ordinului European de Merit și Medalia de Aur (1995), Diploma „AD Honoris” a Academiei Europene de Arte (1995) 8 titluri Doctor Honoris Causa, decernate de: Universitatea Agrară din Moldova, Universitatea din Ancara (Turcia), Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea de Stat din Comrat, Academia de Științe a Moldovei, Academia de Administrare Publică din Moldova, Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova, Universitatea Tehnică din Moldova.

Perioada aflării sale în fruntea statului este una crucială pentru destinul R. Moldova. Acceptând fără ezitare lozincile etapei active a mișcării de eliberare națională, trudește cu dăruire pentru transpunerea lor în viață. De numele lui sunt legate întronarea limbii de stat și a grafiei latine, startul pluripartitismului, declararea Suveranității și proclamarea Independenței, respingerea categorică a tendințelor păstrării imperiului sovietic, admiterea țării în Organizația Națiunilor Unite, reglementarea pașnică a conflictului armat la Nistru.

Aderarea, chiar de la început, la Declarația Universală a Drepturilor Omului și la alte instrumente juridice internaționale a impulsionat promovarea politicii de democratizare a societății și de trecere a economiei pe bazele relațiilor de piață, inițiindu-se astfel integrarea tânărului stat în comunitatea mondială. Au urmat semnarea Acordului de Parteneriat și Cooperare cu Uniunea Europeană și admiterea în Consiliul Europei (primul stat din CSI), a Acordului de colaborare cu NATO. Moldova devine parte a OSCE, a principalelor organisme financiare internaționale, a altor importante organizații mondiale, europene și regionale, stabilește relații diplomatice cu majoritatea absolută a statelor lumii, dezvoltând raporturi politice, diplomatice, comercial-economice, științifice, culturale nu doar în plan bilateral, ci și multilateral.

În aceste scopuri primul președinte, în perioada mandatului său, a efectuat vizite oficiale în România, SUA, Germania, Marea Britanie, Franța, Canada, Belgia, Austria, China, India, Turcia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Federația Rusă, Ucraina, Lituania, Estonia, Belarus, Kazahstan, Kârgâstan și Turkmenistan, a fost gazda mai multor șefi de state și importante delegații.

Biografia lui Snegur: Perioada aflării în fruntea statului a fost crucială

Pe plan intern, s-au puz bazele statului de drept prin adoptarea Constituției și ajustarea cadrului legislativ la normele dreptului internațional, au fost create principalele instituții și atriobute pentru funcționarea și dezvoltarea lui democratică, s-au depus eforturi suținute pentru revenirea la credința strămoșilor, dezvoltarea științei, învățământului, presei, culturii, sportului.

La finele mandatului prezidențial, Snegur împreună cu Consiliul Europei, Banca Mondială și alte organisme internaționale prezentau R. Moldova ca model al reformelor economice și politice postcomuniste. După schimbarea puterii în urma alegerilor prezidențiale din 1996, situația a tot degradat până la o guvernare comunistă de opt ani, iar apoi opoziția crescută chiar de acesta a mimat reformele întru satisfacerea intereselor obscure de grup, compromițând astfel parcursul european al R. Moldova, inițial pe timpul mandatului primului ei președinte.

Abandonând terenul politicului, Mircea Snegru rămâne a fi activ în plan social, mediatic, dedicându-se, mai cu seamă scrisului. Editează nouă volume, din cele 10 preconizate, de memorii, intitulate „Labirintul Destinului”, care constituie o cronică fidelă a istoriei nostre recente.

Între copertele lor cititorul descoperă nu doar adevărul despre perioada zbuciumată de constituire a statului, dar și dovada clară a faptului că Mircea Snegur nu și-a întrerupt niciodată mandatul de prim președinte, trudind cu fidelitate și devotament pentru realizarea idealurilor R. Moldova.

Biografia lui Snegur: Perioada aflării în fruntea statului a fost crucială

Familia Snegur a educat doi diplomați: fiul Vitalie a activat în structurile ONU, iar fiica Natalia Gherman ambasador, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, candidat la funcția de Secretar General al Organizației Națiunilor Unite (2016), iar în prezent este reprezentant special al Secretarului General pentru Asia Centrală și șeful Centrului Regional al Națiunilor Unite pentru Diplomație Preventivă pentru Asia Centrală.

În acest context, amintim că Mircea Snegur, primul preşedinte al R. Moldova, s-a stins din viață aseară, 13 septembrie. Primul șef al statului avea 83 de ani.

La scurt timp, președintele țării, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de condoleanțe în urma trecerii în neființă a lui Mircea Snegur.

De asemenea, și fostul șef de stat Igor Dodon a venit cu un mesaj de condoleanțe după ce a aflat că primul președinte al țării s-a stins din viață.

„Am aflat cu tristețe despre trecerea în neființă a primului Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur. Îmi exprim condoleanțele sincere familiei sale și tuturor celor apropiați. Dumnezeu să-i odihnească sufletul”, a scris Dodon pe canalul său de Telegram.

Și președintele PLDM, Vlad Filat, a venit cu un mesaj de condoleanțe în urma trecerii în neființă a primului președinte al R. Moldova.

Tags: Mircea Snegur
Categorii: Știrile zilei