X

Biserica Anglicană a trasat linii directoare privind monumentele sale care au legătură cu sclavagismul şi rasismul

Biserica Anglicană a publicat marţi linii directoare cu privire la conduita pe care bisericile şi catedralele trebuie să o adopte atunci când examinează statui şi alte monumente controversate din cauza legăturilor lor cu sclavagismul şi rasismul, relatează AFP, potrivit agerpres.

Publicarea acestui document survine în plină dezbatere în Regatul Unit asupra trecutului său colonial şi a simbolurilor sale, în urma mişcării “Black Lives Matter”.

Citește și: Adolescenţii americani vor fi vaccinaţi cu Pfizer/BioNTech

Aceste linii directoare, publicate după ample consultări, nu oferă dispoziţii cu caracter obligatoriu, ci prezintă opţiunile posibile, de la status quo la relocarea obiectelor, inclusiv contextualizarea şi chiar retragerea lor.

“Acest ghid le permite bisericilor şi catedrelor să examineze istoria clădirilor şi a congregaţiilor lor şi să se angajeze în dialog cu toţi membrii comunităţilor lor pentru a înţelege cum obiecte antice pot afecta misiunea şi cultul lor”, a declarat Biserica Anglicană într-un comunicat.

“El se adresează în mod specific patrimoniului asociat cu rasismul şi sclavagismul – între care statui, inscripţii şi alte monumente”, se mai arată în document.

Obiectivul este de a avea o Biserică “primitoare şi incluzivă”, a subliniat Becky Clark, directoarea bisericilor şi catedralelor în cadrul Bisericii Anglicane, estimând necesar un dialog “onest şi deschis”.

Vezi și: Israelul a bombardat violent Gaza – VIDEO

Fondată în 1534 de regele Henric al VIII-lea după sciziunea de Biserica Romano-Catolică, Biserica Anglicană şi-a cerut scuze în iunie 2020 pentru legăturile sale cu sclavagismul, o “sursă de ruşine” pentru instituţie.

În luna următoare, arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, liderul spiritual al anglicanilor, le-a cerut adepţilor săi să recunoască toate aspectele trecutului Bisericii Anglicane, inclusiv sclavagismul.

La Bristol, unde o statuie a negustorului de sclavi Edward Colston a fost dărâmată în iunie anul trecut, părţi ale unui vitraliu dedicat acestei figuri au fost eliminate.

Tags: Arhiepiscopul de CanterburyBecky Clarkbiserica anglicanaBiserica Romano-CatolicăBlack Lives MatterbristolEdward ColstonJustin WelbyRegatul Unitregele Henric al VIII-lea
Categorii: Diaspora