Biserica catolică mexicană a dat afară 152 de preoți, acuzați de abuzuri sexuale

Publicat:

Cel puţin 152 de preoţi catolici din Mexic au fost suspendaţi în ultimii nouă ani din cauza unor abuzuri împotriva minorilor, a anunţat Arhiepiscopul de Monterrey, Rogelio Cabrera, determinându-l pe un avocat al unor presupuse victime ale abuzurilor să pună sub semnul întrebării sinceritatea Bisericii Catolice, relatează marţi agenţia Reuters, potrivit agerpres.

”Unii preoţi delincvenţi sunt în închisoare, alţii au fost suspendaţi din posturile lor. În ultimii nouă ani, 152 de preoţi au fost retraşi din funcţie”, a declarat monseniorul Cabrera.


Citește și: Ungaria își vinde toată flota de avioane MiG-29

Anunţul Bisericii mexicane survine în contextul unor ample scandaluri referitoare la abuzurile sexuale din cadrul Bisericii Catolice în lume, inclusiv în Statele Unite ale Americii (SUA), Chile, Australia şi Germania. Mexicul este – după Brazilia – cea de-a doua ţară din lume din punct de vedere al populaţiei de religie catolică.

La sfârşitul lunii februarie, Papa Francisc îi va primi pe episcopi la Vatican pentru a discuta despre dezvăluirile din întreaga lume referitoare la abuzurile cu caracter sexual din cadrul Bisericii, care au dus la o erodare serioasă a credibilităţii instituţiei.

Martin Faz Mora, un avocat ce reprezintă 19 presupuse victime ale abuzurilor care ar fi fost comise de către un preot din statul mexican San Luis Potosi (centru), s-a declarat sceptic în legătură cu anunţul Bisericii.

Citește și: Incendiu devastator într-un hotel din India. Cel puțin 17 oameni au murit! – FOTO/VIDEO

”Este un personaj iresponsabil, deoarece victimele încă aşteaptă să fie despăgubite. În nici un caz Biserica nu a abordat problema despăgubirii victimelor”, a declarat Faz luni pentru Reuters.

Preotul, Eduardo Cordova, este primul care a fost inculpat pentru abuzuri împotriva copiilor într-o ţară catolică conservatoare cum este Mexicul.

Papa Francisc a promis în mod repetat toleranţă zero faţă de preoţii care au comis abuzuri împotriva copiilor, dar criticii cer mai mult.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Nebunie în Franța: Nu s-a mai întâmplat de peste 40 de ani

Nebunie în Franța: Nu s-a mai întâmplat de peste 40 de ani Rata de participare la turul doi al alegerilor legislative anticipate din Franţa a...

Caniculă extremă! Se anunță temperaturi de până la +40 de grade celsius

Caniculă extremă! Se anunță temperaturi de până la +40 de grade celsius Ne așteaptă temperaturi de foc săptămâna viitoare. Meteorologii anunță valori termice de până...

Trei pensionare, victime ale escrocilor. Au pierdut prin înșelătorie 35 de mii de euro

Trei pensionare, victime ale escrocilor. Au pierdut prin înșelătorie 35 de mii de euro Escrocheria cunoscută sub numele de „Ruda implicată în accident” continuă să...

IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală

IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală Un bărbat și-a pierdut viața în timp ce se afla la scăldat. Cazul a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.