Biserica Ortodoxă ucraineană pregăteşte o procesiune religioasă de Paşti pentru evacuarea civililor şi soldaţilor ucraineni răniţi de la Azovstal

Publicat:

Biserica Ortodoxă ucraineană aflată sub Patriarhia Moscovei şi care s-a disociat de patriarhul Kirill, un susţinător al preşedintelui Vladimir Putin, a anunţat vineri că pregăteşte o procesiune religioasă de Paşti pentru evacuarea civililor şi soldaţilor ucraineni răniţi aflaţi în interiorul combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol, relatează AFP, potrivit agerpres

Biserica ”este pregătită să organizeze o procesiune dinspre Orihov, în regiunea Zaporojie, către uzina Azovstal din Mariupol pentru a aduce un ajutor de urgenţă şi a evacua civilii. Această procesiune ar putea de asemenea să contribuie la evacuarea militarilor răniţi şi recuperarea corpurilor” celor ucişi, a declarat mitropolitul Onufrie, liderul Bisericii Ortodoxe ucrainene de sub Patriarhia Moscovei, care a cerut în acest scop o încetare a focului la Mariupol şi în împrejurimi, precum şi stabilirea unui culoar umanitar pentru procesiunea din Vinerea Mare.


Citește și :  Peste 1.100 de medici din Germania s-au oferit voluntari să plece în Ucraina

Ortodocşii ucraineni sunt împărţiţi între Biserica Ortodoxă aflată sub Patriarhia Moscovei şi Biserica Ortodoxă a Ucrainei formată în urma unirii Bisericii Ortodoxe ucrainene de sub Patriarhia Kievului cu Biserica Ortodoxă autocefală ucraineană şi recunoscută în 2019 de Patriarhia de Constantinopol.

După invazia Rusiei asupra Ucrainei, Biserica Ortodoxă ucraineană aflată sub Patriarhia Moscovei s-a distanţat de patriarhul Moscovei, Kirill. Acesta din urmă i-a descris pe opozanţii Rusiei în Ucraina drept ”forţe ale răului”, în timp ce mitropolitul Onufrie şi-a îndemnat fidelii să susţină armata ucraineană.

Citește și : Fostul preşedinte hondurian este judecat în SUA pentru trafic de droguri

Guvernul ucrainean încearcă să obţină evacuarea civililor şi a celor circa 400-500 de soldaţi ucraineni răniţi aflaţi în interiorul combinatului Azovstal, ultimul punct major de rezistenţă al armatei ucrainene în oraşul Mariupol. Rusia s-a declarat de acord cu această evacuare, dar cere însă ca soldaţii ucraineni care s-au baricadat în acel vast complex metalurgic să depună armele, solicitare refuzată de Kiev.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ucraina pierde anual peste 11 miliarde de dolari din cauza minelor de teren

Ucraina pierde anual peste 11 miliarde de dolari din cauza minelor de teren Ucraina pierde anual peste 11 miliarde de dolari din produsul intern brut...

Zelenski îi va prezenta lui Biden luna aceasta ‘planul de victorie’ în războiul cu Rusia

Zelenski îi va prezenta lui Biden luna aceasta 'planul de victorie' în războiul cu Rusia Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că luna aceasta...

Igor Grosu la Summitul Internațional Crimeea: Pacea Ucrainei este pacea Moldovei și a Uniunii Europene

Igor Grosu la Summitul Internațional Crimeea: Pacea Ucrainei este pacea Moldovei și a Uniunii Europene Astăzi, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a participat la...

Ucraina dorește ca India să „modereze” negocierile cu Rusia, nu doar să fie „poștaș” – Ambasador

Ucraina dorește ca India să „modereze” negocierile cu Rusia, nu doar să fie „poștaș” – Ambasador India ar trebui să joace un rol mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.