Bisher al Khasawneh este noul premier al Iordaniei

Publicat:

Regele Iordaniei Abdullah l-a numit miercuri în funcţia de premier pe diplomatul experimentat şi consilier la palat Bisher al Khasawneh, la câteva zile după acceptarea demisiei lui Omar al-Razzaz, informează Reuters, potrivit agerpres.

Monarhul iordanian a dizolvat parlamentul pe 27 septembrie, la sfârşitul mandatului de patru ani al organului legislativ, ceea ce presupune, conform prevederilor constituţionale, că guvernul trebuie să demisioneze în interval de o săptămână.


Vezi și: Kamala Harris și Mike Pence au făcut SHOW pe gustul americanilor – VIDEO

În scrisoarea de desemnare, monarhul a spus că i-a încredinţat lui Khasawneh, care a urmat o educaţie britanică şi a fost numit anul trecut consilier la palat după o carieră petrecută în cea mai mare parte ca diplomat şi negociator de pace cu Israelul, sarcina de a forma un cabinet de miniştri care să fie la înălţimea provocărilor cu care se confruntă ţara.

“Formarea acestui guvern vine într-un moment excepţional”, a afirmat monarhul, referindu-se la răspândirea rapidă a pandemiei noului coronavirus. El a spus că noul guvern ar trebui să stimuleze capacitatea sistemului de îngrijire a sănătăţii, pe fondul temerilor medicale privind riscul prăbuşirii acestuia dacă răspândirea virusului în rândul comunităţii scapă de sub control.

Khasawneh va supraveghea alegerile parlamentare din 10 noiembrie ce vor fi organizate în baza unei legi electorale ce marginalizează opoziţia islamistă pentru a menţine o majoritate a deputaţilor pro-guvernamentali.

Citește și: Donald Trump a revenit în Biroul Oval

Se estimează că economia Iordaniei se va contracta cu 6% în acest an, întrucât ţara se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimii ani, cu şomaj şi sărăcie, probleme agravate
de pandemie.

Şomajul a atins o valoare record de 23% în al doilea trimestru, în timp ce sărăcia s-a adâncit în ţara cu 10 milioane de locuitori a cărei economie dependentă de ajutoare se găsea deja într-o stare dificilă înaintea începerii crizei sanitare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O pereche de ochelari oferiţi de John Lennon şi mai multe fotografii cu membrii Beatles, la licitaţie

O pereche de ochelari oferiţi de John Lennon şi mai multe fotografii cu membrii Beatles, la licitaţie O pereche de ochelari rotunzi cu lentile albastre...

Cinci trucuri simple care ne pot face viața mai fericită

Cinci trucuri simple care ne pot face viața mai fericită Dacă te uiți în jur la prietenii și familia ta - și chiar la tine...

China vrea să construiască o cale ferată subacvatică către SUA

China vrea să construiască o cale ferată subacvatică către SUA China are în prezent una dintre cele mai extinse și impresionante rețele feroviare de mare...

Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: ‘Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat’

Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: 'Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat' Ideea că trebuie să bem...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.