Blinken cere Rusiei să reînnoiască acordul privind exportul de cereale ucrainene; Rusia acuză Occidentul că ÎNGROAPĂ acordul

Publicat:

Secretarul de stat american Antony Blinken a cerut joi, în cadrul unei reuniuni a G20, ca Rusia să reînnoiască acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene care expiră luna aceasta, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Este imperativ ca G20 să pledeze pentru reînnoirea şi extinderea iniţiativei asupra cerealelor (ucrainene), pentru a întări securitatea alimentară a celor mai vulnerabili”, a declarat la New Delhi secretarul de stat american, în faţa miniştrilor de externe ai ţărilor din G20, potrivit unui comunicat.


Citeşte şi: Giuseppe Conte este vizat de o ANCHETĂ legată de pandemia Covid – Black News

Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a acuzat joi Occidentul că “îngroapă cu neruşinare” iniţiativa privind transportul de cereale pe Marea Neagră ce facilitează exportul de produse agricole ale Ucrainei din porturile sale sudice, informează RIA Novosti, preluată de Reuters.

Rusia a declarat miercuri că va fi de acord cu prelungirea acordului privind exportul de cereale prin Marea Neagră, care permite transportul în siguranţă al cerealelor din porturi ucrainene, doar dacă interesele propriilor săi producători agricoli vor fi luate în considerare.

Citeşte şi: Opozantul Henrique Capriles candidează din nou la preşedinţia Venezuelei – Black News

Iniţiativa privind exportul de cereale prin Marea Neagră, mediată anul trecut de ONU şi de Turcia, expiră pe 18 martie şi nu poate fi prelungită decât cu acordul tuturor părţilor. Rusia a semnalat deja că este nemulţumită de anumite aspecte ale înţelegerii.

Exporturile agricole ruseşti nu au fost vizate în mod explicit de sancţiuni occidentale, însă Moscova afirmă că restricţii la sistemele sale de plăţi, logistice şi de asigurări sunt o ‘barieră’ pentru capacitatea de a-şi exporta cerealele şi îngrăşămintele agricole. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului Washingtonul a răspuns joi solicitării...

Ucraina e tot mai deschisă față de ideea cedării unor teritorii Rusiei. Ultima înfrângere de pe front complică și mai mult lucrurile

Ucraina e tot mai deschisă față de ideea cedării unor teritorii Rusiei. Ultima înfrângere de pe front complică și mai mult lucrurile După înfrângerile suferite...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.