Blinken îi cere lui Netanyahu să respecte ‘principiile democratice fundamentale’

Publicat:

Secretarul american de stat Antony Blinken a atras atenţia duminică asupra faptului că Statele Unite se vor opune creării de către noul guvern israelian condus de Benjamin Netanyahu a unor noi colonii în Cisiordania ocupată şi i-a mai cerut acestuia să respecte ”principiile democratice fundamentale”, făcând aici referire la ”drepturile persoanelor LGBT+”, potrivit agerpres.

”Vom continua de asemenea să ne opunem fără echivoc oricărei acţiuni care pune în pericol soluţia a două state, mai ales extinderea coloniilor, măsuri în vederea anexării Cisiordaniei, perturbarea statu quo-ului istoric al locurilor sfinte, demolările şi expulzările, precum şi incitarea la violenţă”, a indicat şeful diplomaţiei americane, într-o intervenţie în cadrul grupului progresist american pro-Israel J Street, relatează AFP.


Citește și : De la Moscova până în Ural:lanţul de buncăre ale preşedintelui rus, în centrul unei anchete a jurnaliştilor ruşi

Benjamin Netanyahu a primit mandatul pentru formarea noului guvern israelian, după ce în urma alegerilor anticipate din 1 noiembrie blocul său de dreapta a reuşit să formeze o majoritate împreună cu formaţiuni ultra-ortodoxe şi de extremă-dreapta.

În intervenţia sa de duminică Blinken l-a felicitat totuşi pe Netanyahu, ale cărui relaţii cu SUA au fost adesea tensionate în precedentele sale mandate de premier. Dar ”vom judeca guvernul (israelian) pe baza politicilor sale şi nu pe cea a personalităţilor individuale”, a adăugat el, menţionând de asemenea că administraţia preşedintelui american Joe Biden va lucra ”fără răgaz” pentru a menţine un ”orizont de aşteptare” în vederea creării unui stat palestinian.

Angajat în negocierile guvernamentale, Netanyahu a semnat joi un acord de coaliţie cu una dintre cele trei formaţiuni de extremă-dreapta, ”Sionismul religios”, care a obţinut în Ministerul Apărării un post cheie în domeniul colonizării în Cisiordania, iar liderul acestei formaţiuni, Bezalel Smotrich, într-un comunicat comun cu Netanyahu şi-a menţionat intenţia de a ”dezvolta colonizarea”.

Secretarul american de stat i-a mai cerut lui Netanyahu să respecte ”principiile democratice fundamentale, printre care drepturile persoanelor LGBT+”, după ce un alt acord de coaliţie încheiat de viitorul premier israelian cu un lider al extremei drepte adversar al mişcării LGBT+ a provocat mânia acesteia.

Întrebat despre declaraţia lui Blinken, într-un interviu acordat duminică postului american NBC, Netanyahu a răspuns: ”Eu voi decide politicile” aplicate în Israel.

Citește și : Directorul OMS avertizează că o nouă variantă îngrijorătoare a COVID ar putea apărea

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

Un “Vatican musulman” e pe cale să se nască în inima Europei

Un "Vatican musulman" e pe cale să se nască în inima Europei Prim-ministrul albanez Edi Rama a făcut cunoscută cotidianului "New York Times" intenția sa...

Discrepanţele rasiale din Europa nu pot fi decuplate de greşelile istorice (raport)

Discrepanţele rasiale din Europa nu pot fi decuplate de greşelile istorice Discrepanţele rasiale din unele naţiuni europene nu pot fi soluţionate dacă moştenirile colonialismului şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.