X

Blinken respinge acuzaţiile ‘absurde’ şi ‘scandaloase’ ale lui Putin cu privire la originea exploziilor de la gazoductele Nord Stream

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a respins vineri acuzaţiile “absurde” şi “scandaloase” ale preşedintelui rus Vladimir Putin, care i-a acuzat pe anglo-saxoni de implicare în exploziile de la gazoductele Nord Stream 1 şi 2, relatează AFP, informează mediafax.

“Nu am nimic de adăugat la aceste afirmaţii absurde ale preşedintelui Putin potrivit cărora noi sau partenerii noştri aliaţi am fi responsabili în vreun fel pentru aceasta”, a declarat el, într-o conferinţă de presă, denunţând din nou “campania scandaloasă de dezinformare” a Rusiei.

Citește și : ALERTĂ la Bruxelles! Un plic cu pudră albă a fost găsit la sediul Comisiei Europene

“Vorbind alături de omologul său canadian Mélanie Joly, el nu a vrut să “devanseze ancheta în curs” cu privire la originea acestor explozii, dar a spus că este în “contact strâns” cu europenii pe acest subiect.

La rândul său, Vladimir Putin a acuzat vineri în cadrul unui discurs la Kremlin puterile ”anglo-saxone” că sunt autoarele sabotajului de săptămâna aceasta asupra gazoductelor Nord Stream. ”Sancţiunile (împotriva Rusiei n.red) nu sunt suficiente pentru anglo-saxoni, au trecut la un sabotaj incredibil”, a susţinut liderul de la Kremlin. ”Organizând exploziile asupra gazoductelor internaţionale (…), ei au început de fapt să distrugă infrastructura energetică europeană”, a acuzat el în continuare.

Citește și : Turcia vrea să trimită mai multe arme Ciprului de Nord

Potrivit preşedintelui rus, Statele Unite “fac presiuni” asupra ţărilor europene pentru a-şi întrerupe complet aprovizionarea cu gaz rusesc “pentru a ocupa piaţa europeană”.

Tags: Antony BlinkenNord StreamPutinSUAVladimir Putin
Categorii: Diaspora