X

Blinken transmite ‘cele mai sincere condoleanţe’ după atacul din faţa unui centru cultural kurd din Paris

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a transmis vineri “cele mai sincere condoleanţe” după atacul din faţa unui centru cultural kurd din Paris unde un bărbat a ucis trei persoane, relatează AFP, potrivit agerpres

“Transmit cele mai sincere condoleanţe victimelor atacului asupra unui centru cultural kurd din Paris. Gândurile mele sunt alături de membrii comunităţii kurde şi de francezi în această zi funestă”, a scris el pe Twitter.

Un bărbat a fost arestat după ce trei persoane au fost împuşcate mortal şi trei rănite la un centru kurd local din centrul Parisului, de un bărbat de naţionalitate franceză, potrivit unor surse concordante.

Citește și : Şeful diplomaţiei ruse cheamă la reducerea tensiunilor dintre Armenia şi Azerbaidjan

Bărbatul arestat este un conductor de tren aflat la pensie, în vârstă de 69 de ani, şi este cunoscut pentru două tentative de omor în 2016 şi decembrie 2021, au indicat două surse din cadrul poliţiei, citate de AFP.

Tags: Blinkenparis
Categorii: Cultură și MediaDiaspora