Blocaje în Vamă: Camioanele aşteaptă şi cinci zile la control

Publicat:

Blocaje în Vamă: Camioanele aşteaptă şi cinci zile la control

Odată cu declanșarea războiului din Ucraina, singura cale de acces, sigură spre piața externă, pentru operatorii de transport rutier din Republica Moldova, se realizează prin frontiera moldo-română, dar timpul de așteptare pentru traversarea punctelor vamale la hotarul cu România ajunge și până la 4-5 zile în timp ce în trecut era de maximum 48 de ore.

Asociația Internațională a Transportatorilor Auto din Moldova (AITA) menționează într-o adresare către Serviciul Vamal că punctele vamale dintre Republica Moldova și România sunt folosite nu doar de către operatorii de transport români și moldoveni, dar și de vehicule rutiere străine, transmite la Mold-street.com.


Blocaje şi lipsa condițiilor de staționare

E vorba, în special ucrainene, care din cauza blocării porturilor ucrainene de la Marea Neagră, tranzitează teritoriul ţării noastre, fapt ce creează și mai mari probleme de congestiune la frontieră.

Blocaje în Vamă: Camioanele aşteaptă şi cinci zile la control

“Situația creată reprezintă un impediment grav în contextul efectuării eficiente și în termen a curselor de transport rutier de mărfuri în trafic internațional, impune cheltuieli suplimentare majore pentru operatorii de transport rutier, precum și pune în dificultate activitatea economică externă a țării”, precizează AITA.

Asociația AITA atrage atenția şi la “lipsa condițiilor de staționare a vehiculelor rutiere în preajma posturilor vamale, care duce la nerespectarea unor condiții elementare de igienă, precum și la imposibilitatea respectării timpului de muncă și odihnă a conducătorilor auto”.

Citeşte şi: Platforma de Sprijin pentru Moldova a ajutat țara să depășească mai multe crize

În consecinţă, AITA invocă necesitatea identificării unor soluții imediate de fluidizare a traficului și îmbunătățire a condițiilor de traversare a frontierei moldo-române pentru operatorii de transport rutier de marfă, în special edificarea unor parcări speciale destinate staționării vehiculelor rutiere de mare tonaj în preajma punctelor de traversare a frontierei.

Totodată, AITA se arată dispusă să contribuie financiar și tehnic la identificarea unei soluții de amenajare a unei parcări speciale, amplasată în zona punctului de traversare a frontierei Leușeni-Albița, fapt ce poate constitui un proiect pilot important și pentru testarea conceptului de rând electronic.

Impact negativ asupra exporturilor de produse agricole

Printre cei mai afectaţi de aceste blocaje sunt exportatorii de produse agricole, care suportă costuri mari din acest motiv şi respectiv influențează negativ mecanismul de formare a prețurilor la produsele cerealiere.

Exportatorii au solicitat autorităţilor măsuri de fluidizare a traficului la posturile vamale și în Portul Giurgiulești, dar şi reabilitarea infrastructurii rutiere din zona posturilor vamale, suplimentarea personalului vamal care efectuează activități de control, comunică Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

Blocaje în Vamă: Camioanele aşteaptă şi cinci zile la control

În cadrul unei ședințe extinse a autorităţilor cu exportatorii, premierul Dorin Recean a invitat mediul de afaceri să formuleze viziuni strategice pe termen lung, să fie aproape de fermierii autohtoni pe fundalul consecințelor războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei și să le înțeleagă necesitățile.

În schimb, vicepremierul Vladimir Bolea a vorbit despre importanța de a acționa în comun pentru eforturile sectorului privat și ale instituțiilor de stat pentru a exclude barierele administrative și solicitările nejustificate, în favoarea facilitării operațiunilor de export atât pe cale terestră, cât și pe cale maritimă.

„Agricultorii autohtoni sunt esența lanțului valoric și ei trebuie susținuți. Este momentul solidarizării cu producătorii locali, mai ales în acest cumul de crize la care este expusă țara noastră. Deseori, observăm că relațiile dintre producători, procesatori și exportatori au o traiectorie antagonică, deși ar trebui să fie bazate pe parteneriat onest și sprijinirea intereselor reciproce”, a subliniat ministrul Bolea.

În context, reprezentanții Agenției Navale au declarat că urmează să fie aprobat un document care va facilita transmiterea electronică a informațiilor legate de obligațiile de raportare pentru navele care sosesc, staționează și care pleacă din porturile Republicii Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Accident tragic lângă Peresecina: O femeie de 63 de ani a murit

Accident tragic lângă Peresecina: O femeie de 63 de ani a murit O femeie de 63 de ani a decedat, iar alta a fost transportată...

OpenAI a primit o linie de credit revolving de 4 miliarde de dolari și a ajuns la o lichiditate de 10 miliarde

OpenAI a primit o linie de credit revolving de 4 miliarde de dolari și a ajuns la o lichiditate de 10 miliarde OpenAI are la...

Cum alimentează milionarii din Dubai explozia cererii de avioane private

Cum alimentează milionarii din Dubai explozia cererii de avioane private Este ora 3 dimineața la terminalul VIP al aeroportului Mohammed Bin Rashid Aerospace Hub din...

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai La primul meci după o lună şi jumătate, de la US Open, Novak Djokovic s-a calificat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.