BNM a aplicat amenzi usturătoare pentru patru bancheri moldoveni

Publicat:

BNM a aplicat amenzi usturătoare pentru patru bancheri moldoveni

La finele anului trecut, patru membri ai Consiliului Comerţbank au fost sancţionaţi de Banca Naţională a Moldovei (BNM), cu amenzi totale de peste 1,5 milioane lei.

Hotărârea Comitetului executiv al BNM a fost luată pe 3 noiembrie 2023, în urma încălcărilor constatate în cadrul unui control efectuat de autoritatea bancară, transmite Mold-street.com.


Sancţiuni pentru nerespectarea legislaţiei

Potrivit Băncii Naţionale, aceste încălcări se referă la „nerespectarea de către bancă a prevederilor legislației în vigoare și a actelor normative interne aferente remunerării variabile a angajaților băncii și organizării ședințelor organului de conducere”.

În urma deciziei BNM au fost aplicate următoarele amenzi:

  • Petr Skovorodko, preşedintele Consiliului Comerţbank, dar şi vicepreşedinte al Alef-Bank din Rusia, a fost sancţionat cu o amendă de 697.228,3 lei;
  • Ludmila Cobzari, membră a Consiliului Comerţbank şi decană la Facultatea „Finanțe” a Academiei de Studii Economice din Moldova – cu amendă în sumă de 348.614,2 lei;
  • Angela Belobrov, membră a Consiliului Comerţbank şi şefă a Departamentului licențiere și înregistrare a unităților de drept la Agenția servicii Publice – cu amendă de 348.614,2 lei;
  • Angela David, membră a Consiliului Comerţbank şi consultant independent NIRAS Sweden AB Stockholm – cu amendă de 174.307,1 lei.
Banca Naţională precizează că Comerţbank „activează în regim normal și prestează toate serviciile propuse, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontare”.

BNM a aplicat amenzi usturătoare pentru patru bancheri moldoveni

De notat că hotărârea BNM a fost contestată de membrii Consiliului Comerţbank la Comitetul executiv al Băncii Naționale, fiind depuse cereri prealabile în vederea anulării acesteia.

„Prin Hotărârea Comitetului executiv al BNM nr.268 din 20.12.2023 cererile prealabile au fost respinse”, precizează autoritatea bancară. În 2022, pe numele a trei din cei patru membri ai Consiliului Comerțbank au fost emise avertismente scrise din partea BNM.

Reacţia administraţiei Comerţbank: hotărârea BNM este neîntemeiată

Într-un răpuns pentru Mold-Street.com, Comerţbank și membrii Consiliului apreciază hotărârea BNM ca una neîntemeiată.

„Atât în perioada controlului, cât și examinării rezultatelor lui BC COMERTBANK SA și membrii Consiliului și-au exprimat dezacordul cu constatările BNM, pe care le apreciază ca nefondate. Obiecțiile BC COMERȚBANK SA și a membrilor Consiliului au fost respinse de BNM nemotivat”, afirmă administraţia instituţiei financiare.

Totodată, Comerţbank precizează că „Banca și membrii Consiliului au obiectat contra rezultatelor controlului, au contestat în ordinea contenciosului administrativ hotărârea BNM”.

„La moment, este înaintată în instanță cerere de chemare în judecată în anularea actului administrativ”, precizează Comerţbank.

Potrivit administraţiei instituţiei financiare, „rezultatul controlului și sancțiunile aplicate, nu afecteaza activitatea și stabilitatea financiară a băncii. Activitatea băncii se desfășoară în regim ordinar”.

BNM a aplicat amenzi usturătoare pentru patru bancheri moldoveni

Comerţbank mai precizează că, în rezultatul controlului realizat de BNM, banca va elabora un plan de măsuri.

Comerțbank este singura bancă din Moldova afiliată unor oameni de afaceri ruși şi este controlată prin intermediul firmei ACF Corporate Finance Consulting AG din Austria (Vitaly Razdobarin din Marea Britanie și Miry Budagov din Israel). Banca deţine o cotă de 1,5% din activele sectorului bancar (locul 10) şi a finalizat 11 luni ale anului 2023 cu un profit de 14 milioane lei.

Anul trecut alte trei instituţii bancare din Moldova (Energbank, Fincombank şi Maib), dar şi conducerea Eximbank s-au ales cu sancţiuni de la Banca Naţională sub formă de avertismente scrise, pentru diverse încălcări.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Castelul Balmoral din Scoția își va deschide porțile pentru public pentru prima dată

Castelul Balmoral din Scoția își va deschide porțile pentru public pentru prima dată Castelul Balmoral, refugiu scoțian al familiei regale din Marea Britanie încă din...

Cum au ajutat urzicile un botanist să rezolve mai multe crime

Cum au ajutat urzicile un botanist să rezolve mai multe crime Botanistul criminalist Patricia Wiltshire a dezvăluit modul în care cunoștințele sale despre urzici au...

Cum vă poate prelungi viața usturoiul. Un studiu arată că scade colesterolul, reglează glicemia și tensiunea

Cum vă poate prelungi viața usturoiul. Un studiu arată că scade colesterolul, reglează glicemia și tensiunea Un studiu efectuat recent pe 1.500 de persoane arată...

NASA: Astronauţii transportaţi de Boeing spre ISS ‘nu sunt blocaţi’ la bordul staţiei NASA

NASA: Astronauţii transportaţi de Boeing spre ISS 'nu sunt blocaţi' la bordul staţiei NASA Cei doi astronauţi care au ajuns la Staţia Spaţială Internaţională (ISS)...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.