X

BNM ar putea plăti pentru furtul miliardului

BNM ar putea plăti pentru furtul miliardului

În cazul în care fostul guvernator al Băncii Naționale a Molodovei (BNM), Dorin Drăguțanu, și fost-vice guvernatorul BNM, Ion Sturzu, vor fi găsit vinovați în dosarul numit generic „Frauda bancară” , atunci BNM va fi obligată să restituie prejudiciul cauzat de ei. Toate acestea după ce judecătorii au respins, la 27 martie, solicitarea guvernatoarei BNM, Anca Dragu, de revocare a deciziei privind implicarea instituției în proces ca parte civilmente responsabilă, scrie Europa Liberă.

Citeşte şi: Podoliak: Guțul va aduce războiul în Moldova – Stiripesurse.md

Magistrații au explicat că solicitarea Ancăi Dragu este inadmisibilă, dar decizia poate fi contestată la Curtea de Apel împreună cu fondul cazului. În schimb, judecătorii au admis solicitarea avocaților fostei vice-guvernatoare, Emma Tăbîrță, de a atrage BNM în calitate de parte civilmente responsabilă pe capătul de acuzare în care aceasta este vizată.

BNM ar putea plăti pentru furtul miliardului

Cu alte cuvinte, această hotărâre înseamnă că, în cazul în care fostul guvernator, Dorin Drăguțanu, și fost-vice guvernatorul, Ion Sturzu vor, fi găsiți vinovați de complicitate la escrocherie și spălare de bani, BNM va fi obligată să întoarcă prejudiciul cauzat de ei, care este de circa două miliarde de lei, potrivit procurorilor.

Deși, după pronunțarea deciziei cu privire la solicitările lui Drăguțanu și Sturzu de a atrage în proces BNM, judecătorii au anunțat că ea poate fi contestată la Curtea de Apel doar după pronunțarea decizie pe fondul cauzei, procurorii deja au solicitat Curții să anuleze decizia judecătoriei Buiucani.

Anterior premierul Dorin Recean a criticat decizia judecătorilor privind atragerea BNM în calitate de parte civilmente responsabilă, iar Asociația Judecătorilor l-a acuzat că atacă independența justiției.

Tags: Anca DraguBanca Națională a Moldovei (BNM)Dorin DrăguţanuDorin ReceanEmma TăbîrțăIon Sturzu
Justiţie