BNM va utiliza inteligența artificială în mai multe domenii-cheie. Care sunt acestea

BNM va utiliza inteligența artificială în mai multe domenii-cheie. Care sunt acestea

Banca Națională a Moldovei (BNM) utilizează mai multe instrumente de inteligență artificială (AI) pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor. De asemenea, intenționează să extindă utilizarea instrumentelor AI în mai multe domenii-cheie. Declarații în acest sens au fost făcute de guvernatoarea BNM, Anca Dragu, în cadrul celei de-a 15-ea ediții a seminarului pe probleme de stabilitate financiară, organizat de Banca Națională a României la Sinaia, România, notează IPN.

În cadrul unui comunicat de presă al BNM se menționează că AI se folosește deja pentru recunoașterea optică a caracterelor în convertirea documentelor scanate, clasificarea informațiilor-cheie.

BNM dorește să extindă utilizarea instrumentelor AI în activitatea de supraveghere, unde „aceste tehnologii pot îmbunătăți procesul de analiză a rapoartelor, identificând riscurile și asigurând conformitatea mai eficient”, a explicat Anca Dragu.

Citește și: Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Scopul nostru este să integrăm AI în moduri care să îmbunătățească eficiența operațională și luarea deciziilor, asigurându-ne, în același timp, că aceste inovații nu afectează securitatea datelor și stabilitatea financiară”, a declarat guvernatoarea BNM, în cadrul panelului intitulat: „Inteligența artificială (AI) și riscurile legate de stabilitatea financiară”.

Potrivit guvernatoarei, inteligența artificială ar mai putea fi utilizată în domenii precum: detectarea fraudelor și combaterea spălării banilor (AML), automatizarea proceselor de raportare, asigurarea consecvenței și acurateței în dosarele de reglementare, modelarea interconexiunilor complexe în sistemul financiar.

This post was last modified on 05/10/2024 15:18 15:18

Tags: BNMdomenii-cheieinteligenţă artificială
Social