
Biroul Național de Statistică (BNS) estimează, în trimestrul II 2025, o creștere moderată a activității economice și a veniturilor din vânzări în diverse sectoare, cu un accent deosebit pe industria prelucrătoare și construcții.
Citește și: „A uitat” să indice în acte marfă de sute de mii de lei
Potrivit Știri.md, experții de la BNS estimează o stabilitate relativă a numărului de salariați și o ușoară creștere a prețurilor produselor.
În industria prelucrătoare, se estimează o creștere semnificativă a situației economice (+21%) și a veniturilor din vânzări (+22%). În ceea ce privește prețurile produselor industriale, se așteaptă o creștere moderată de aproximativ +14%. Numărul de salariați ar rămâne relativ stabil (+3%).
În construcții se preconizează o creștere a situației economice (+25%) și a veniturilor din vânzări (+20%), alături de o creștere a prețurilor de vânzare (+20%). Numărul de salariați va rămâne stabil (+4%).
Managerii din comerțul cu amănuntul și servicii estimează o creștere moderată a activității economice (+13%) și a veniturilor din vânzări (+13%). Prețurile produselor vor crește cu aproximativ +8%, iar numărul de salariați va rămâne stabil (+2%).
This post was last modified on 29/04/2025 14:38 14:38