Bob Saget a fost găsit MORT într-o cameră de hotel

Publicat:

Actorul american Bob Saget, cunoscut mai ales pentru rolul său din sitcomul din anii 1980-1990 Full House (Casa plină), a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Florida, a anunţat duminică poliţia locală, notează AFP, potrivit agerpres.

Poliţia a fost chemată la Ritz-Carlton Orlando “în legătură cu un bărbat inconştient într-o cameră de hotel” şi “bărbatul a fost identificat drept Robert Saget şi declarat decedat la faţa locului”, a scris pe Twitter biroul şerifului comitatului Orange. “Nu au fost găsite semne ale unui act criminal sau de consum de droguri”, a precizat el.


Citeşte şi: De ce unii oameni se tot îmbolnăvesc de Covid, iar alții rămân neatinşi de virus?

Bob Saget, 65 de ani, a devenit faimos jucându-l pe Danny Tanner, un tată văduv cu trei fiice, gemenele fiind interpretate de surorile Mary-Kate şi Ashley Olsen, în foiletonul Full House.

Sitcomul, care a fost difuzat din 1987 până în 1995, a făcut obiectul unei continuări pe Netflix între 2016 şi 2020, concentrându-se pe una dintre fete, DJ Tanner.

Cu câteva ore înainte de anunţul morţii sale, actorul scria pe Twitter despre plăcerea pe care o avusese să joace într-un spectacol la Jacksonville.

Citeşte şi: ‘The Power of the Dog’, ‘West Side Story’ şi ‘Succession’ sunt marii câştigători ai Globurilor de Aur 2022 – Black News

“Mi-a plăcut spectacolul din seara asta de la @PV_ConcertHall din Jacksonville. Un public entuziast. Mulţumesc din nou lui @RealTimWilkins pentru prima parte. Nu ştiam că am făcut un set de două ore în seara asta. Mă bucur că sunt din nou dependent de rahatul ăsta. Căutaţi pe BobSaget.com întâlnirile mele din 2022”, a scris comediantul.

Robert Saget a fost căsătorit cu Kelly Rizzo şi a avut trei fiice.

“Bob Saget a fost un actor de comedie pe care l-am iubit şi care depăşea limitele. Ne va fi dor de el”, a scris canalul de televiziune Comedy Central pe contul său de Twitter.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: ‘Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova’

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: 'Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova' Mai mulți deputaţi şi reprezentanţi din regiunea transnistreană...

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante Conducerea Rusiei urmărește campania prezidențială din SUA...

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: ‘Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului’

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: 'Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului' Judecătoarea...

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.