Boeing 737 MAX 8 prăbușit în Etiopia: Ancheta necesită o analiză minuţioasă şi un timp considerabil (ministru etiopian)

Publicat:

Ancheta cu privire la cauzele accidentului avionului Boeing 737 MAX 8 în Etiopia, soldat cu 156 de morţi şi care a determinat consemnarea la sol a acestui tip de aparat în foarte multe ţări, va dura ‘un timp considerabil’, a declarat sâmbătă ministrul etiopian al transporturilor, Dagmawit Moges, transmite AFP, potrivit Agerpres.

‘Ancheta (…) necesită o analiză minuţioasă şi un timp considerabil pentru a ajunge la concluzii corecte’, a indicat ministrul, într-o conferinţă de presă la Addis Abeba.


Citește și : 11 răniți în urma unui incendiu provocat de vestele galbene într-un imobil din centrul Parisului

Cutiile negre ale aparatului au fost trimise în Franţa, unde sunt analizate de Biroul de anchete şi analize (BEA).

Accidentul de duminică, care a provocat decesul tuturor celor 157 de persoane aflate la bord, de 35 de naţionalităţi, a fost cel de-al doilea în care a fost implicat un avion Boeing 737 MAX 8 în interval de cinci luni.

Un avion de acelaşi tip, aparţinând companiei indoneziene Lion Air, s-a prăbuşit în mare, în largul Indoneziei, în octombrie, tragedie în care au murit 189 de oameni. Raportul de anchetă preliminar privind cauzele prăbuşirii a fost publicat la circa o lună după accident.

Potrivit ministrului etiopian, identificarea rămăşiţelor celor 157 de victime ale tragediei ‘va dura aproximativ 5-6 luni’.

Citește și : „Vestele galbene”: Primăria Parisului activează celula de criză pentru gestionarea protestelor

Ea va fi realizată prin compararea ADN-urilor victimelor cu eşantioane ADN ce vor furnizate de familii.

Un document transmis sâmbătă familiilor de compania Ethiopian Airlines, consultat de AFP, precizează că obiectele personale strânse de la locul accidentului le vor fi predate apropiaţilor ‘în aproximativ două luni’, iar certificatele de deces în două săptămâni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21 Prietena mea genială, de Elena Ferrante, tradusă în engleză de Ann Goldstein...

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului ‘Strange Things’

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului 'Strange Things' Netflix a dezvăluit luni imagini din culisele celui de-al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.