Boeing, pierderi de 18 miliarde de dolari, din cauza crizei provocate de modelul 737 MAX

Publicat:

Costurile legate de interdicţia de zbor impusă avioanelor Boeing 737 MAX vor depăşi probabil 18 miliarde de dolari (16,36 miliarde de euro), a avertizat miercuri grupul aeronautic american, care a raportat prima pierdere anuală din 1997, transmit Irish Times şi Reuters, scrie agerpres.

Începând din martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care a fost suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.


Citește și : Parlamentul European a ratificat acordul de retragere a Regatului Unit din UE

Criza provocată de modelul 737 MAX a obligat Boeing să oprească producţia celui mai bine vândut avion al său şi să schimbe directorul general la finele lunii decembrie.

“Recunoaştem că mai avem multe de făcut”, a afirmat într-un comunicat preşedintele director-general al Boeing, David Calhoun.

În plus, cererea pentru modelul mai mare şi mai profitabil 787 Dreamliner a scăzut, pe fondul escaladării tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, determinând compania să reducă producţia, ceea ce a dus la reducerea fluxului de numerar, într-un moment în care datoria este în creştere.

Boeing a raportat un flux de numerar negativ de 2,67 miliarde de dolari în trimestrul patru din 2019, comparativ cu un flux de numerar pozitiv de 2,45 miliarde de dolari în urmă cu un an.

Pierderile operaţionale de bază s-au situat la 2,53 miliarde de dolari, sau 2,33 dolari per titlu, faţă de un profit de 3,87 miliarde de dolari, sau 5,48 dolari pe acţiune, în urmă cu un an.

Citește și : Ursula von der Leyen: Vreau ca UE şi Regatul Unit să rămână buni prieteni şi buni parteneri

Analiştii se aşteptau ca Boeing să raporteze câştiguri pe acţiune de 1,47 dolari per titlu.

În 2019, Boeing a livrat un număr total de 390 de avioane, mai puţin de jumătate faţă de numărul avioanelor livrate în anul 2018 şi, totodată, cel mai mic număr de avioane livrate de Boeing în ultimii 11 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un trib care nu a avut contacte cu exteriorul a ieșit din pădurea din Amazon în căutarea hranei

Un trib care nu a avut contacte cu exteriorul a ieșit din pădurea din Amazon în căutarea hranei Un trib care nu a avut contacte...

O turistă care a mimat un act sexual cu statuia lui Bacchus a stârnit scandal la Florența

O turistă care a mimat un act sexual cu statuia lui Bacchus a stârnit scandal la Florența O turistă fotografiată în timp ce mima un...

Prima cartografiere 3D a inimii până la scară celulară (ESRF)

Prima cartografiere 3D a inimii până la scară celulară (ESRF) Cercetători au realizat prima imagine 3D a două inimi umane, una sănătoasă şi cealaltă bolnavă,...

Lavrov: Rusia este dispusă să coopereze cu ‘orice’ preşedinte al Statelor Unite

Lavrov: Rusia este dispusă să coopereze cu 'orice' preşedinte al Statelor Unite Rusia este dispusă să coopereze cu ”orice” preşedinte al Statelor Unite ”pregătit să...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.