X

Boeing trebuie să îmbunătăţească programul de control al calităţii pentru racheta SLS

Boeing trebuie să îmbunătăţească programul de control al calităţii pentru racheta SLS

Un raport usturător al Biroului Inspectorului General al NASA (OIG) a evidenţiat mai multe probleme critice legate de dezvoltarea următoarei versiuni a mega-rachetei Space Launch System (SLS) a agenţiei, condiţii în care probabil că programul Artemis, care vizează revenirea astronauţilor americani pe Lună, va suferi întârzieri, transmite miercuri Space.com.

Raportul, prezentat de OIG la 8 august, se concentrează asupra Blocului 1B al rachetei Space Launch System (SLS) şi asupra treptei superioare de explorare (Exploration Upper Stage – EUS). Blocul 1B este conceput să extindă cantitatea de materiale pe care SLS le va putea transporta pe Lună. Versiunea îmbunătăţită este extrem de importantă pentru obiectivele pe termen lung ale NASA legate de Lună şi va fi folosită în cadrul misiunii Artemis 4, programată pentru lansare în 2028, potrivit stiripesurse.

Citește și: VIDEO Momentul când șeful regiunii Kursk i-a spus lui Putin că Rusia a pierdut controlul asupra a 28 de așezări din regiune, iar președintele Rusiei l-a întrerupt

Însă OIG a descoperit că activitatea desfăşurată de Boeing – principalul contractor pentru modulul principal şi treptele superioare ale SLS, precum şi pentru sistemele avionice ale rachetei – la atelierele de asamblare ale NASA Michoud, din New Orleans, nu îndeplineşte standardele internaţionale şi nici cerinţele formulate de NASA. Această situaţie a condus la formularea a numeroase solicitări de acte corective (Corrective Action Requests – CAR) de către Agenţia de Management al Contractelor de Apărare (Defense Contract Management Agency – DCMA). Un astfel de CAR, care poate varia ca nivel de severitate, arată că activitatea nu se desfăşoară în conformitate cu cerinţe contractuale specifice.

Conform raportului OIG, aceste scăpări în ceea ce priveşte controlul calităţii produse la Michoud sunt “în cea mai mare parte provocate de numărul insuficient de lucrători aerospaţiali pregătiţi şi cu experienţă din cadrul Boeing”. Raportul critică, de asemenea, pregătirea inadecvată şi eforturile de supraveghere insuficiente, care nu reuşesc să elimine aceste deficienţe, şi astfel ridică îngrijorări serioase cu privire la siguranţa şi fiabilitatea elementelor SLS.

Raportul semnalează şi creşterea estimată a costurilor de producţie şi sugerează că misiunea Artemis 4 ar putea să nu fie lansată în septembrie 2028, conform programului, din cauza acestor chestiuni.

“Prevedem o creştere a costurilor SLS Block 1B până la aproximativ 5,7 miiarde de dolari înainte de lansarea programată a sistemului în 2028. Adică cu 700 de milioane de dolari mai mult decât bugetul fixat în cadrul NASA’s 2023 Agency Baseline Commitment, care a stabilit un cost şi un program de referinţă la aproape 5 miliarde dolari” conform raportului OIG.

“Dezvoltarea treptei superioare de explorare (EUS) reprezintă mai mult de jumătate din acest cost, care estimăm că va creşte de la suma iniţială de 962 de milioane din 2017 la aproape 2,8 miliarde de dolari până în 2028”.

De asemenea, raportul precizează că livrarea EUS de către Boeing către NASA a fost amânată din februarie 2021 pentru aprilie 2027. Aceste probleme, atunci când se combină cu alţi factori, sugerează că se vor produce şi alte întârzieri care vor avea un impact asupra misiunii Artemis 4.

Răspunsul Boeing la aceste probleme s-a dovedit a fi ineficient, în special în ceea ce priveşte problemele recurente de control al calităţii.

Recomandările formulate de Biroul Inspectorului General al NASA includ dezvoltarea unui program de instruire conform managementului calităţii pentru Boeing, precum şi emiterea de sancţiuni financiare pentru nerespectarea de către Boeing a standardelor de calitate. A fost sugerată şi o analiză detaliată a depăşirii costurilor privind contractul de dezvoltare EUS al Boeing. NASA a fost de acord cu trei recomandări din patru, refuzând să aplice sancţiuni financiare pentru nerespectarea de către Boeing a standardelor de control al calităţii.

Acest raport reprezintă încă o lovitură pentru Boeing, a cărei capsulă spaţială Starliner a rămas conectată la Staţia Spaţială Internaţională de peste 2 luni din cauza unor probleme tehnice, printre care scurgeri de heliu şi defecţiuni ale propulsoarelor sistemului de control al reacţiei (RCS), probleme pe care inginerii Boeing au încercat, fără succes, să le rezolve de la sol.

Citește și: Alertă de călătorie în Grecia. Recomandările MAE

Programul misiunilor NASA Artemis este de asemenea afectat. Misiunile Artemis 2 şi Artemis 3 – cea din urmă fiind misiunea în care astronauţii ar trebui să revină pe suprafaţa Selenei – au fost deja amânate pentru septembrie 2025 şi respectiv septembrie 2026.

Între timp, capsula Orion, ce face parte din programul Artemis dar este construită de Lockheed Martin, se confruntă şi ea cu probleme. Biroul Inspectorului General al NASA a emis un raport în luna mai în care semnalează probleme la scutul termic al capsulei Orion, ceea ce poate întârzia şi mai mult misiunea Artemis 2, care ar trebui să trimită astronauţi într-o călătorie în jurul Lunii.

Tags: boeing
Diverse