Boiko Borisov îl provoacă pe liderul partidului anticorupție să facă el guvernul de la Sofia

Publicat:

Premierul bulgar în exerciţiu Boiko Borisov a admis miercuri că nu va avea sprijin parlamentar pentru a forma viitorul guvern, deşi a câştigat alegerile legislative desfăşurate duminică, astfel că i-a cerut lui Slavi Trifonov, liderul unui nou partid creat în urma protestelor anticorupţie de anul trecut, să încerce să formeze o majoritate, fără a exclude posibile alegeri anticipate,relatează agenţiile EFE şi BTA, potrivit agerpres.

Borisov a spus că va încerca să alcătuiască un guvern din obligaţie faţă de votanţii săi, dar a recunoscut că nu are sprijin suficient, întrucât patru din cele cinci partide intrate în parlament au exclus orice colaborare cu GERB, partidul său conservator. GERB (Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei) a obţinut 26% din voturi, cu şase procente sub scorul din 2017.


Citește și: Amnesty International: Rusia îl omoară LENT pe Aleksei Navalnîi

”Atunci îi va veni rândul lui Slavi” să-şi asume ”sarcina complexă şi dificilă” de a forma guvernul, a declarat miercuri Borisov la începutul unei şedinţe de guvern. De asemenea, Borisov s-a declarat dispus să sprijine nominalizarea acestuia pentru postul de premier, dar nu a exclus nici alegerile anticipate în caz de eşec.

Slavi Trifonov, un popular cântăreţ şi moderator de talk-showuri TV, conduce formaţiunea anti-sistem ”Există un Astfel de Popor” (ITN), apărută în siajul protestelor antiguvernamentale din vara anului trecut. Acest partid a obţinut la alegerile de duminică 18% din voturi, clasându-se astfel pe locul doi după GERB şi lăsându-i în urmă pe socialişti, ajunşi pe locul trei.

Fără un program de guvernare bine definit, Trifonov şi-a construit campania pe mesaje populiste anticorupţie prin care a asociat fenomenul corupţiei cu Partidul Socialist şi cu GERB, formaţiunile care au dominat scena politică bulgară în ultimul deceniu.

Partidul Socialist s-a arătat totuşi dispus să-l susţină pe Trifonov, care însă a exclus până în prezent orice alianţă atât cu socialiştii cât şi cu conservatorii lui Borisov.

Citește și: Vaccinul Moderna combate COVID-ul și la șase luni după administrare

Alte trei partide vor accede în parlament, respectiv Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, formaţiune a minorităţii turce, şi alte două partide antisistem apărute tot în urma manifestaţiilor de anul trecut, partidul liberal-conservator Bulgaria Democratică şi formaţiunea de stânga denumită ”Ridicaţi-vă! Jos Mafia!”.

Conform repartizării preliminare a mandatelor în parlament, cele trei noi partide contestatare nu vor putea forma împreună majoritatea fără sprijinul socialiştilor. În acelaşi timp, aceleaşi trei partide au transmis că nu se vor alia cu celelalte trei formaţiuni tradiţionale, şi anume GERB, Partidul Socialist şi formaţiunea minorităţii turce, pe care le acuză că sunt parte a aceluiaşi sistem corupt.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.