Boiko Borisov RENUNȚĂ la mandatul de parlamentar

Publicat:

Premierul bulgar în exerciţiu, Boiko Borisov, a declarat joi că renunţă la mandatul de parlamentar obţinut la alegerile legislative desfăşurate duminică pe lista partidului său conservator GERB, care a câştigat scrutinul, dar nu are suficient sprijin în noul legislativ pentru a forma din nou guvernul, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

Borisov a anunţat pe Facebook că a informat Comisia Electorală că renunţă la mandatul şi salariul de deputat, argumentând că face acest lucru întrucât nu are nevoie de imunitate parlamentară.


Citește și: Madrilenii se înghesuie să se vaccineze cu AstraZeneca

Premierul conservator, care a câştigat de cinci ori alegerile desfăşurate începând din anul 2009 şi a condus de trei ori guvernul de la Sofia, a recunoscut miercuri că nu are suficient sprijin pentru a forma încă o dată guvernul, dar va încerca totuşi să o facă, iar dacă într-adevăr nu reuşeşte îi va cere lui Slavi Trifonov, liderul unui nou partid creat în urma protestelor anticorupţie de anul trecut, să-şi asume sarcina de formare a unei majorităţi.

Doi miniştri din actualul executiv au declarat miercuri seară că după constituirea noului parlament, către sfârşitul lunii aprilie, partidul lui Borisov – GERB (Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei) – va propune un guvern tehnocrat, dar care să nu fie condus de actualul premier.

Citește și: Democrații lui Moon Jae-in PIERD alegerile în Seul şi Busan

GERB a obţinut la scrutinul de duminică 26,18% din voturi, cu şase procente sub scorul din 2017. Urmează cu 17,66% formaţiunea anti-sistem ”Există un Astfel de Popor” (ITN), creată după protestele anticorupţie din vara anului trecut şi condusă de cântăreţul şi moderatorul de talk-showuri TV Slavi Trifonov. Partidul Socialist, condus de Korneliya Ninova, vine abia pe locul trei, cu 15,01% din voturi.

Trifonov şi alte două noi formaţiuni parlamentare nou intrate în parlament şi rezultate tot în urma demonstraţiilor din vara trecută, Bulgaria Democratică şi formaţiunea denumită ”Ridicaţi-vă! Jos Mafia!”, au refuzat până în prezent orice alianţă cu GERB, cu Partidul Socialist sau cu Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (formaţiune a minorităţii turce), partide care au dominat scena politică bulgară în ultimul deceniu şi pe care noile formaţiuni le consideră parte a aceluiaşi sistem corupt.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.