X

BoJo îi cere lui Trump să nu se bage în alegerile din Marea Britanie

Premierul britanic Boris Johnson a susţinut vineri că ar fi foarte bine dacă preşedintele american Donald Trump nu se va implica în apropiatele alegeri parlamentare din Regatul Unit atunci când liderul de la Casa Albă se va afla la Londra, cu ocazia participării la Summitul NATO din 3-4 decembrie, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Ceea ce nu facem în mod tradiţional, ca prieteni şi aliaţi apropiaţi, este să ne implicăm în campaniile electorale ale celuilalt”, a afirmat Johnson, al cărui Partid Conservator se află pe prima poziţie în intenţiile de vot în perspectiva alegerilor parlamentare din 12 decembrie.

Vezi și: Avion PRĂBUȘIT în Canada. Toți cei șapte oameni de la bord au murit! – VIDEO

”Cel mai bun lucru atunci când ai prieteni şi aliaţi apropiaţi ca SUA şi Regatul Unit este ca nicio parte să nu se implice în alegerile din cealaltă”, a declarat şeful executivului de la Londra pentru postul de radio LBC.

Donald Trump deja a făcut mai multe comentarii despre alegerile britanice, afirmând în octombrie că liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn ar fi ”atât de rău” pentru Regatul Unit (dacă ar ajunge premier) şi că Boris Johnson ar trebui să ajungă la o înţelegere cu liderul Partidului Brexit, Nigel Farage.

Citește și: Siria anunță un buget colosal pentru 2020 cu un deficit uriaș

Jeremy Corbyn a folosit laudele lui Trump la adresa lui Boris Johnson ca unul dintre principalele mesaje de atacare a conservatorilor în campania sa, argumentând că în cazul în care actualul premier va câştiga alegerile acesta va vinde după Brexit părţi din sistemul de asigurări medicale britanic unor companii americane.

Tags: alegeriBoris JohnsonbrexitCasa AlbaDonald TrumpJeremy Corbynlondramarea britanieNigel Faragesummitul NATO
Categorii: Diaspora