X

BoJo le cere mai marilor lumii SĂ SCURTEZE la 100 de zile timpul necesar dezvoltării de noi vaccinuri

Premierul britanic Boris Johnson i-a îndemnat pe liderii mondiali să susţină eforturile în vederea reducerii până la 100 de zile a duratei de timp necesare pentru dezvoltarea de vaccinuri, o treime din timpul de care a fost nevoie pentru dezvoltarea primei doze de vaccin anti-COVID-19, informează vineri dpa, potrivit agerpres.

“Dezvoltarea unui vaccin anticoronavirus în aproximativ 300 de zile a fost o reuşită globală uriaşă şi fără precedent”, subliniază vineri un comunicat al guvernului britanic, înainte de summitul online al G7. “Scurtând la 100 de zile timpul necesar pentru dezvoltarea de vaccinuri împotriva noilor boli, vom salva nenumărate vieţi în cazul unor viitoare crize sanitare”, adaugă comunicatul.

Citeşte şi: Triplu gest făcut de americani în privinţa dosarului nuclear iranian

Regatul Unit deţine în acest an preşedinţia Grupului celor 7 cele mai puternice economii ale lumii. Johnson vrea să folosească această preşedinţie pentru a iniţia o cooperare mai strânsă în ceea ce priveşte distribuirea dozelor de vaccin anti-COVID-19.

“Dezvoltarea de vaccinuri viabile împotriva coronavirusului oferă perspective tentante pentru revenirea la o viaţă normală, însă nu trebuie să ne culcăm pe lauri”, a spus Johnson, potrivit comunicatului guvernului. “În calitate de lideri ai G7 trebuie să spunem astăzi: nu se va repeta niciodată” (o nouă criză sanitară), a adăugat el.

Citeşte şi: Un fost parlamentar polonez vrea să fie PREŞEDINTE în Nigeria

Johnson a confirmat de asemenea că Regatul Unit va oferi orice viitor surplus de vaccinuri iniţiativei COVAX a Naţiunilor Unite, ce distribuie vaccinuri în mod echitabil între ţările mai bogate şi mai sărace.

Tags: Boris JohnsonCOVAXcovid-19Regatul Unitsummit G7vaccin
Categorii: Diaspora