BoJo se dă exemplu şi le cere britanicilor să mai slăbească

Publicat:

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, le-a cerut luni concetăţenilor să mai slăbească puţin, folosind ca exemplu propria luptă cu greutatea de dinainte de a contracta noul coronavirus pentru a încuraja populaţia să facă mai mult sport, relatează Reuters.

Guvernul de la Londra a prezentat luni o campanie de promovare a unei vieţi mai sănătoase (‘Better Health’), spunând că va lupta împotriva obezităţii, pe care o numeşte o ‘bombă cu ceas’, prin interzicerea reclamelor TV şi online la mâncarea nesănătoasă până la ora 21:00, prin oprirea ofertelor de tip ‘cumperi unul şi primeşti al doilea gratis’ la aceste alimente şi prin introducerea informaţiilor despre calorii în meniuri.


“Tot timpul am dorit să slăbesc şi, la fel ca mulţi oameni aflaţi în situaţia mea, când cresc, când scad în greutate. Însă de când m-am recuperat după coronavirus, am tot mai mult grijă de sănătatea mea”, a spus el într-o înregistrare video postată pe Twitter.

“Am mai puţin cu peste şase kilograme, dar când am ajuns la terapie intensivă şi mă simţeam foarte rău, aveam mult peste greutatea normală, eram prea gras”, a spus el.

În vârstă de 56 de ani, Johnson şi-a exprimat speranţa că noua campanie nu este “excesiv de autoritară şi de cicălitoare”.

Intervenţia premierului britanic survine în contextul în care cercetările arată că persoanele obeze sau supraponderale au un risc mai mare de deces sau de a contracta o formă mai puternică a bolii în cazul infectării cu coronavirus.

Peste 60% dintre adulţii din Marea Britanie sunt consideraţi supraponderali sau obezi, conform Public Health England.

Partidul Laburist, de opoziţie, a reacţionat la campanie spunând că a mai auzit şi în trecut ‘mari promisiuni’ din partea conservatorilor aflaţi la putere şi criticând guvernul pentru reduceri la cheltuielile din sănătate făcute cu alte ocazii. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia îşi testează în premieră sistemul naţional de alertare a populaţiei în caz de atac aerian

Rusia îşi testează în premieră sistemul naţional de alertare a populaţiei în caz de atac aerian Rusia a efectuat miercuri un prim test al sistemului...

UE pregăteşte noi sancţiuni împotriva Rusiei

UE pregăteşte noi sancţiuni împotriva Rusiei Uniunea Europeană se pregăteşte să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei după o serie de atacuri hibride care au avut...

Ce spune Hodorkovski despre presupusele legături cu Rusia ale fostului consilier al lui Geoană

Ce spune Hodorkovski despre presupusele legături cu Rusia ale fostului consilier al lui Geoană Disidentul rus Mihail Hodorkovski a comentat pe X investigația realizată de o...

Secretarul general al ONU a fost declarat „persona non grata” în Israel

Secretarul general al ONU a fost declarat „persona non grata” în Israel Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a fost declarat „persona non grata” în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.