Bolea vorbeşte despre nemulțumirile fermierilor

Publicat:

Bolea vorbeşte despre nemulțumirile fermierilor

În anul 2023, în R. Moldova, în agricultură au fost făcute investiții mai mari decât în 2022.

O spune ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Vladimir Bolea, care a precizat în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” că fermierii trebuie ajutați conform necesităților lor, transmite Tvr Moldova.


„Problema la bază este una adevărată și problema este anume împărțită în două: noi vorbim despre agricultorii care au așa-numitele acte de secetă, care au fost constatate în vara anului curent și practic nu au roadă sub nicio formă, nu au cum să-și plătească, chiar dacă sunt agricultori de bună-credință.

Citeşte şi: Șeful ONU: Locuitorii din Gaza trăiesc o ‘catastrofă umanitară monumentală’

Agricultorii au început să depună cerere la Camera de Comerț pentru a primi certificatul de forță majoră ca să oprească executarea la bănci. Și este a doua categorie, ei sunt în număr mai mare, urmează să constatăm cât sunt ei de fapt. Practic este vorba despre agricultori care nu au avut  secetă, au avut roadă, dar au avut prețuri foarte mici la vânzare și au avut costuri destul de mari în producere și nu-și pot acoperi cu prețul de vânzare cheltuielile.

Chiar dacă își vând toată marfa îi paște falimentul. Noi trebuie să luăm o decizie împreună cu băncile, cu creditorii, cu sistemul non-bancar de creditare. Mâine (n. red. – astăzi, 30 noiembrie) am întâlnire cu sistemul bancar, pentru că în R. Moldova sunt 11 bănci comerciale, din care numai șase dau credite în agricultură. Și noi trebuie să ne întâlnim cu fiecare separat. Deci măsurile pe care trebuie să le luăm trebuie să fie țintite, trebuie să dea rezultat pentru cei care au nevoie și, cel mai important lucru, fără ca să afectăm pe toți ceilalți agricultori și raporturile lor economice”, a declarat Vladimir Bolea în platoul TVR Moldova.

Bolea vorbeşte despre nemulțumirile fermierilor

Oficialul a precizat că, în anul curent, ramura agricolă a beneficiat de investiții considerabil mai mari decât în 2022, iar fermierii care sunt în impas vor fi ajutați conform necesităților lor, dar și disponibilității resurselor de care MAIA dispune.

 

„De la bun început am spus că situația în agricultură este foarte diferită. Anul curent, în agricultură, în R. Moldova, au fost făcute investiții mai mari decât în 2022. Ceea ce înseamnă că agricultorii sunt foarte diferiți. Noi trebuie să-i identificăm pe cei care au probleme, să facem o analiză, întrucât cadrul legal din R. Moldova este unul funcțional, este perfect european. Din păcate, agricultorii, producătorii de cereale, în mod deosebit din sudul R. Moldova, nu au o asociație profesională de crescători de cereale care să-i reprezinte, pentru că asta și face marea diferență între ei și toți ceilalți”, a punctat ministrul Agriculturii. 

 

Precizăm că fermierii au anunțat pentru astăzi, 30 noiembrie, un nou protest în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chișinău. Ei aşteaptă un răspuns de la Guvern cu privire la compensaţii. Dacă nu le vor fi satisfăcute revendicările, protestatarii amenință că vor organiza un marș pe străzile Chişinăului. Ministrul Agriculturii spune că examinează solicitarea fermierilor, însă nu promite să le dea un răspuns în termenii ceruţi de aceştia.

Bolea vorbeşte despre nemulțumirile fermierilor

Reamintim că, săptămâna trecută, agricultorii din mai multe raioane au organizat proteste în Chişinău. Ei au blocat una dintre cele mai importante străzi de la intrarea în oraş și au parcat utilaje agricole în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Fermierii mici şi mijlocii cer să fie scutiţi de penalităţile bancare pentru un an şi să beneficieze de compensaţii directe la hectar, după exemplul Uniunii Europene. Ei mai vor restricţionarea, până pe 31 martie 2024, a importului de cereale din Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.