Bolivia scoate armata împotriva celor care vor să revină în ţară – VIDEO

Publicat:

Aproximativ 500 de bolivieni blocaţi în Chile s-au confruntat marţi cu militari ai ţării lor în încercarea de a forţa trecerea pentru a reveni în Bolivia, în contextul în care frontiera este închisă din cauza pandemiei de coronavirus, conform autorităţilor locale, citate de AFP, potrivit agerpres.

“Ei au ajuns ieri noapte (luni – n.r.), unii au mers timp de două zile. Sunt şi copii, femei însărcinate, iar aceşti civili s-au ciocnit de forţele armate boliviene”, a spus Javier Garcia, primarul din Colchane, comună din nordul Chile, la frontiera cu Bolivia.


Citeşte şi: TSUNAMI în marina americană: Şeful forţelor navale a DEMISIONAT!

Ciocnirile au făcut doi răniţi, un civil şi un soldat, a precizat el pentru portalul chilian de ştiri Soy Iquique.

Civilul rănit “a fost transportat la dispensarul din Colchane pentru îngrijiri medicale, unde sunt tratate de asemenea persoane care şi-au pierdut cunoştinţa”, a adăugat Garcia.

Sâmbătă, guvernul bolivian a decis să repatrieze 480 dintre cetăţenii săi care erau blocaţi de o săptămâni la frontiera cu Chile după închiderea acesteia, anunţată la 20 martie.

Citeşte şi: Rafael Correa, condamnat la ani grei de închisoare în Ecuador

Ei au fost plasaţi în carantină pentru cel puţin 14 zile în centre speciale.

La rândul lor, sute de peruani aşteaptă deschiderea frontierei dintre Chile şi ţara lor pentru a se întoarce acasă după ce şi-au pierdut locul de muncă.

Aproximativ 5.000 de persoane au fost depistate cu COVID-19 în Chile, dintre care 43 şi-au pierdut viaţa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldova va primi un grant pentru construcția locuințelor sociale eficiente energetic

Moldova va primi un grant pentru construcția locuințelor sociale eficiente energetic Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va acorda țării noastre un grant în valoare...

Tentative de corupere la vamă

Tentative de corupere la vamă Polițiștii de Frontieră au denunțat două tentative de corupere în PTF comun Palanca-Maiaki-Udobnoe și în PTF Tudora. Citește și: Nordul țării...

Căuta un killer dar a dat de un agent sub acoperire. Instanța a eliberat suspecta, iar procurorii vor contesta

Căuta un killer dar a dat de un agent sub acoperire. Instanța a eliberat suspecta, iar procurorii vor contesta O femeie ar fi comandat moartea...

VIDEO// Două furturi într-o zi. Poliția a prins hoțul de la Râșcani

VIDEO// Două furturi într-o zi. Poliția a prins hoțul de la Râșcani Un bărbat de 40 de ani din capitală a fost reținut de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.