Bolivienii protestează masiv în stradă împotriva unui nou mandat pentru președintele Evo Morales

Publicat:

Mii de bolivieni au mărşăluit marţi pe străzi în oraşele din întreaga ţară andină pentru a protesta împotriva încercărilor preşedintelui de stânga Evo Morales de a candida pentru un al patrulea mandat în 2019, relatează miercuri Reuters. 

Morales a acceptat înfrângerea la începutul anului 2016, când 51% dintre alegătorii bolivieni au respins propunerea sa de a reforma Constituţia şi a pune capăt limitei existente de termene printr-un referendum.


Dar, luna trecută, partidul lui Morales, Mişcarea către Socialism (MAS), a cerut curţii supreme a ţării să anuleze limitele legale ce împiedică autorităţile alese să fie realese pe termen nelimitat, argumentând că acestea încalcă drepturile omului.

Protestatarii, care au purtat pancarde pe care se putea “Bolivia a spus ‘nu’!” şi au fluturat steagul bolivian roşu, galben şi verde, îl acuză pe Morales de abuz de putere şi de faptul că-l imită pe preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, un aliat de stânga considerat dictator de către opoziţie.

“Aceasta este o dictatură politică (…). Nu suntem venezueleni, suntem bolivieni”, a spus un lider al fermierilor, Remigio Figueredo, în Piaţa San Francisco din La Paz, unde s-au adunat câteva mii de persoane în acelaşi timp când era televizat un meci de calificare la Cupa Mondială între Bolivia şi Uruguay.

Guvernul lui Morales a respins protestele ca fiind mitinguri politice deghizate drept mişcări ale fermierilor şi a declarat că opoziţia de dreapta vrea să se asigure că Morales nu mai poate candida în cursa din 2019.

“Orice reformă constituţională necesară poate fi pusă în aplicare când voinţa poporului este în joc”, a declarat ministrul justiţiei Hector Arce la postul TV Cadena A.

Bolivia, o ţară în general instabilă, s-a bucurat de o relativă prosperitate şi de calm sub Morales, primul preşedinte indigen al ţării venit la putere în 2006. Rata de aprobare pentru Morales se situează acum la aproximativ 50%.

Morales a declarat că ar renunţa bucuros la funcţie, dar că susţinătorii săi îi cer să rămână.

Curtea Constituţională are termen până în decembrie să se pronunţe asupra cererii partidului lui Morales sau să prelungească termenul pentru o decizie.

Proteste au avut loc de asemenea în cel mai mare oraş din Bolivia, Santa Cruz, şi în capitalele regionale din întreaga ţară.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.