Bolnav de coronavirus la aproape 84 de ani, Berlusconi a fost internat în spital unde şi-a aflat diagnosticul

Publicat:

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, recent testat pozitiv cu COVID-19, a fost spitalizat joi seară ”din precauţie”, dar ”cadrul său clinic nu dă motive de îngrijorare”, indică un comunicat publicat vineri de partidul său, Forza Italia, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

”Preşedintele Berlusconi a fost spitalizat ca măsură de precauţie la spitalul San Raffaele din Milano, după apariţia anumitor simptome. Cadrul clinic nu dă motive de îngrijorare”, dă asigurări comunicatul.


Citeşte şi: ULTIMUL vapor pe aburi din lume s-a ciocnit de mal: 17 oameni au fost răniţi!

Potrivit agenţiei de presă AGI, Silvio Berlusconi, care pe 29 septembrie împlineşte 84 de ani, a fost internat în camera pe care de obicei o ocupă în acest spital, lucru interpretat de AGI ca un semn că situaţia nu este gravă.

Fostul premier italian are dublă pneumonie în fază incipientă, a relatat vineri agenţia de presă italiană ANSA, citată de Reuters.

Dublă sau bilaterală, pneumonia afectează ambii plămâni şi poate provoca dificultăţi de respiraţie. Dubla pneumonie a fost documentată în multe cazuri la pacienţi spitalizaţi cu COVID-19.

Licia Ronzulli, senatoare din partidul Forza Italia, a declarat vineri dimineaţă la radio că cel supranumit Il Cavaliere ”a petrecut noaptea la spital pentru controlarea situaţiei, dar va fi bine”.

Berlusconi a anunţat miercuri seară că a fost testat pozitiv cu COVID-19. Ulterior, doi dintre copiii săi – Barbara (36 de ani) şi Luigi (31 de ani) – şi noua sa parteneră, Marta Fascina, 30 de ani, au fost de asemenea testaţi pozitiv.

Citeşte şi: Atena DEZMINTE discuţiile cu Ankara

”Continui bătălia”, afirmase miercuri seară Silvio Berlusconi după acest anunţ, dând asigurări că va fi prezent ”în campania electorală cu interviuri la televiziuni şi în ziare”.

Peste două săptămâni în Italia au loc alegeri regionale, precum şi un referendum naţional privind scăderea numărului de parlamentari.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.