X

Bolsonaro a numit un pastor evanghelic în funcţia de ministru al educaţiei

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a numit un pastor evanghelic în funcţia de ministru al educaţiei, relatează sâmbătă DPA, scrie agerpres.

În vârstă de 62 de ani, Milton Ribeiro este militar în rezervă, fost vice-rector al unei universităţi private din Sao Paolo şi pastor la Biserica Presbiteriană Santos.

Citește și : Mii de participanţi la un marş în sprijinul unui guvernator regional din Extremul Orient rus

Numirea a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Ministerul Educaţiei joacă un rol important în deciziile privind drepturile religioase din Brazilia.

În momentul în care a fost ales, Bolsonaro a promis că “va curăţa şcolile de ideologia de gen” şi de “ideologiile care se opun valorilor familiei”.

Potrivit şefului statului, şcoala ar trebui să se concentreze doar pe pregătirea copiilor pentru carierele lor viitoare.

Grupurile conservatoare şi evanghelice se numără printre cei mai importanţi susţinători ai lui Bolsonaro.

Citește și : Un tribunal american suspendă prima execuţie federală programată după 17 ani

Ribeiro este al patrulea ministru al educaţiei de când Bolsonaro a devenit preşedinte în urmă cu un an şi jumătate.

Predecesorul său, Carlos Decotelli, a fost nevoit să demisioneze chiar înainte de a-şi începe efectiv mandatul în urma apariţiei unor suspiciuni privind cariera sa academică.

Tags: BolsonaroCarlos Decotellimilitarministrupastorrezervă
Categorii: Știrile zilei