X

Bolsonaro critică liberalizarea drogurilor, avortului şi ‘ideologia de gen’

Preşedintele brazilian, Jair Bolsonaro, aflat la Londra pentru a participa la funeraliile reginei Elisabetei a II-a, s-a lansat duminică într-o diatribă împotriva avortului, drogurilor şi “ideologiei de gen”, atrăgându-şi critici din partea adversarului său la prezidenţiale Luiz Inacio Lula da Silva, notează AFP, potrivit agerpres.

Ajuns duminică dimineaţă în capitala Marii Britanii, preşedintele de extremă-dreaptă s-a recules în faţa sicriului reginei şi a ţinut un discurs improvizat de

Citeşte şi: În Germania se profilează o amenințare severă de dezindustrializare – Black News

“Suntem aici într-o epocă, într-un moment de doliu, cu respect profund pentru familia reginei şi pentru poporul Regatului Unit”, a spus el mai întâi.

Apoi s-a lansat într-un discurs de campanie înflăcărat, afirmând că ţara sa “nu vrea să audă despre liberalizarea drogurilor, legalizarea avortului” şi “nici nu acceptă ideologia de gen”.

“Deviza noastră este Dumnezeu, patrie, familie şi libertate. Şi acesta este sentimentul marii majorităţi a poporului brazilian”, a adăugat Jair Bolsonaro.

Această diatribă la Londra, unde sunt reuniţi zeci de şefi de stat pentru a participa la funeraliile reginei, i-a atras critici din partea candidatului de stânga la prezidenţialele din octombrie, Luiz Inacio Lula da Silva, care l-a acuzat că a mers în Marea Britanie “pentru a-şi face campanie” şi “a vorbi de rău despre alţii”.

Citește și : Cum intenţionează UE să reducă facturile la energie?

“În loc să o vegheze pe regină, ar fi fost mai lăudabil dacă ar fi mers să viziteze familiile şi orfanii victimelor COVID-19 şi să fi cumpărat vaccinurile la timpul potrivit”, a scris Lula da Silva pe Twitter.

Cu două săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale din Brazilia, Lula sa Silva îşi menţine un avans semnificativ, cu 45% din intenţiile de vot, faţă de 33% pentru Jair Bolsonaro, potrivit unui sondaj publicat joi. 

Tags: Braziliacovid-19Jair BolsonaroLuiz Inacio Lula da Silvamarea britanieRegina Elisabeta a II-a a Marii Britanii
Categorii: Știrile zilei