Bolsonaro face doi paşi înapoi în liberalizarea regimului de arme şi muniţii

Publicat:

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a revocat marţi două dintre decretele sale asupra liberalizării dreptului la deţinere de armă şi portarmă, care au fost respinse de Senat şi asupra cărora Curtea Supremă a ţării urma să dezbată miercuri, informează AFP, potrivit agerpres.

Anunţul a fost făcut în Jurnalul Oficial, unde au fost publicate alte trei decrete prezidenţiale asupra armelor, care modifică aspectele care au stârnit cea mai mare polemică în Congres, îngrijorat că aceste texte vor autoriza milioane de brazilieni să poarte arme în public.


Citeşte şi: Cutremur puternic în Panama – VIDEO

Acest anunţ intervine în timp ce Curtea Supremă urma să dezbată miercuri asupra constituţionalităţii acestor decrete, pusă sub semnul întrebării de experţi, în opinia cărora ele mai degrabă creează o nouă legislaţie decât amendează o lege existentă.

Liberalizarea dreptului la deţinere de armă şi portarmă a fost una dintre principalele promisiuni de campanie a deputatului de extremă dreaptă Jair Bolsonaro, ales preşedinte în octombrie 2018 în mare parte datorită promisiunii sale de a declara război infractorilor care seamănă moarte şi teroare în Brazilia.

Cele două decrete au declanşat numeroase polemici de la apariţia loc în mai, nu doar printre deputaţi şi senatori, dar şi printre guvernatorii statelor violente, experţi şi diverse asociaţii ale societăţii civile şi de apărare a drepturilor omului.

Cei care s-au opus acestor texte au explicat că nu trebuie agravată violenţa într-o ţară unde rata de omucideri este cea mai mare din lume: peste 65.000 în 2017, majoritar prin arme de foc. Această cifră echivalează cu 31,6 omucideri la 100.000 de locuitori, de trei ori mai mult decât nivelul stabilit de ONU pentru violenţa endemică.

Citeşte şi: Poliţia de frontieră americană a rămas fără şef. John Sanders şi-a dat demisia!

Decretul asupra dreptului la portarmă autoriza un număr mare de profesii, printre care agricultori, şoferi de camion, oameni politici, avocaţi şi uneori jurnalişti să poarte o armă în viaţa publică. De asemenea, decretul majora de la 50 la 5.000 numărul de muniţii pe care le putea cumpăra anual un deţinător de armă.

Anunţul privind revocarea decretelor a constituit o surpriză, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, generalul Otavio Rego Barros, negând doar cu o zi înainte că şeful de stat le va revoca.

Preşedintele Bolsonaro a făcut apel la susţinătorii săi pro-arme, pe reţelele sociale, să-l ajute în campanie, pentru a face presiune asupra deputaţilor şi senatorilor. Însă, după eşuarea textelor în Senat, săptămâna trecută, Jair Bolsonaro a acceptat în final înfrângerea ce se profila în corpul legislativ. “Nu pot face nimic. Nu sunt un dictator, sunt un democrat”, a declarat în faţa jurnaliştilor fostul căpitan de armată. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Produse și dispozitive cosmetice pentru utilizare profesională depistate tăinuite printre bagaje personale

Produse și dispozitive cosmetice pentru utilizare profesională depistate tăinuite printre bagaje personale Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Leușeni, după ce au supus...

OMS a aprobat prima testare pentru diagnosticarea „Variolei Maimuței”

OMS a aprobat prima testare pentru diagnosticarea „Variolei Maimuței” Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și-a dat acordul pentru testarea-diagnostic in vitro (DIV) pentru mpox, sau...

Revolut îi cere companiei Meta să despăgubească victimele fraudelor

Revolut îi cere companiei Meta să despăgubească victimele fraudelor Banca britanică Revolut a cerut joi companiei Meta să despăgubească victimele fraudelor, în loc să-și partajeze...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.