X

Bombaradamentele ruşilor au lăsat iar în BEZNĂ mai multe regiuni din Ucraina

Atacul cu drone lansat de Rusia asupra Ucrainei în noaptea de duminică spre luni a provocat din nou întreruperi majore în alimentarea cu energie, mai ales la Kiev, iar în capitală şi în alte regiuni sirenele de raid aerian au fost din nou declanşate luni la prânz, relatează agenţiile EFE şi Reuters, potrivit agerpres.

Operatorul reţelei de distribuţie a energiei electrice din Ucraina, compania Ukrenergo, a anunţat că sistemul energetic se află într-o situaţie dificilă după acest nou atac, în total sunt afectate zece regiuni, adică aproape întreaga ţară, şi restabilirea furnizării energiei ar putea dura mult timp.

Citeşte şi: Miniştrii energiei din UE încearcă să ajungă la un acord asupra plafonării preţului gazului – Black News

Ukrenergo a mai semnalat că dronele ruseşti au încercat să lovească instalaţiile electrice din întreaga ţară. În plus faţă de dronele de producţie iraniană, în zonele din sudul şi estul Ucrainei aflate în bătaia artileriei ruse a fost folosit şi acest mijloc de atac pentru lovirea infrastructurii energetice ucrainene.

La câteva ore după încetarea atacului cu drone sirenele de raid aerian au fost declanşate din nou la Kiev şi în restul Ucrainei. Potrivit unor relatări de pe social media ucrainene, neconfirmate de autorităţi, sirenele au fost activate după ce două bombardiere ruseşti cu rază lungă de acţiune au decolat din vestul Rusiei îndreptându-se către estul Ucrainei.

Citeşte şi: Accident HORROR! 19 oameni au murit într-un tunel din Afganistan – VIDEO – Black News

După explozia de pe podul Crimeei, Rusia a început în octombrie o serie de atacuri cu rachete şi drone asupra infrastructurilor critice ucrainene, pentru a încerca astfel să aducă Kievul la masa negocierilor şi a diminua potenţialul de luptă al Ucrainei în războiul declanşat în februarie prin agresiunea rusă.

Tags: kievrusiaucrainaUkrenergo
Categorii: Război in Ucraina