Bombardament lângă un spital din Yemen: Șapte morți, printre care patru copii

Publicat:

Cel puţin şapte persoane, printre care patru copii, au fost ucise şi alte opt rănite în cursul unei lovituri aeriene în apropierea unui spital din Yemen, a anunţat marţi organizaţia neguvernamentală Save the Children, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Patru copii figurează printre cele şapte persoane ucise când un spital susţinut de Save the Children în Yemen a fost atins de o lovitură aeriană”, a declarat ONG-ul într-un comunicat, adăugând că “alţi doi adulţi sunt daţi dispăruţi”.


Citește și: Theresa May și-ar putea anunța demisia

“O rachetă a lovit o benzinărie în apropierea intrării în spitalul din Kitaf, la circa o sută de kilometri sud de Saada din nord-vestul ţării la orele 09.30”, potrivit comunicatului. Printre victime se află personal medical şi oameni de pază, a precizat Save the Children, lansând un apel la o “anchetă de urgenţă asupra acestei noi atrocităţi”.

“Acest spital este unul din numeroasele stabilimente susţinute de Save the Children în Yemen care furnizează un ajutor vital unor copii care trăiesc în cel mai rău loc pentru copii de pe Pământ”, a declarat Helle Thorning-Schmidt, responsabila Save the Children International.

Citește și: Un Boeing 737 MAX a aterizat de urgență pe un aeroport din Florida

“Aceşti copii au dreptul de a fi în siguranţă în spitalul, în şcoala, în casa lor. De fiecare dată însă asistăm la o lipsă totală de respect din partea tuturor actorilor conflictului din Yemen faţă de regulile de bază ale războiului. Copiii trebuie protejaţi”, a adăugat ea.

Războiul din Yemen a făcut din martie 2015 circa 10.000 de morţi, în majoritate civili şi a provocat cea mai gravă criză umanitară în curs din lume, potrivit Naţiunilor Unite, dar alte surse dau un bilanţ net superior, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trei ucraineni aflaţi în munţii Maramureșului de mai multe zile au solicitat ajutorul autorităţilor române

Trei ucraineni aflaţi în munţii Maramureșului de mai multe zile au solicitat ajutorul autorităţilor române Salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră au demarat, sâmbătă seara, o...

Circa 60 de case vor fi eficientizate energetic cu sprijinul FEERM

Circa 60 de case vor fi eficientizate energetic cu sprijinul FEERM Aproximativ 60 de case vor fi eficientizate energetic, anunță Centrul Național pentru Energie Durabilă...

Statele americane care vor decide câştigătorul în cursa pentru Casa Albă

Statele americane care vor decide câştigătorul în cursa pentru Casa Albă În doar o lună, aproximativ 150 de milioane de americani vor vota pentru Kamala...

Microbuze ticsite cu lemne fără acte de proveniență, stopate la Leova

Microbuze ticsite cu lemne fără acte de proveniență, stopate la Leova În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leova au fost înregistrate trei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.