Bombardamente ruseşti la Nikolaev, soldate cu victime; lupte intense în est

Publicat:

Cel puţin cinci persoane au fost ucise, iar alte şapte rănite în urma unui bombardament rusesc care a lovit o staţie de autobuz în regiunea Nikolaev (Mikolaiv), în sudul Ucrainei, a indicat vineri şeful administraţiei militare regionale, citat de Ukrinform şi AFP, potrivit agerpres.

“Au bombardat lângă o staţie de transport în comun. Douăsprezece persoane sunt la sol”, a indicat Vitali Kim pe contul său din Telegram.


Citeşte şi: Scumpirea petrolului şi gazelor A DUBLAT profitul şi vânzările grupului OMV – Black News

Evocând anterior patru morţi, el a indicat ulterior că bilanţul a crescut la cinci morţi şi şapte răniţi. Vitali Kim a acuzat forţele ruse de “bombardarea oraşului în timpul zilei când toată lumea se ocupă de treburile sale”.

Ocupanţii ruşi au tras cu lansatoare de rachete de pe teritoriul regiunii temporar ocupate Herson cu muniţie cu fragmentaţie, a comunicat primarul oraşului Nikolaev, Oleksandr Senkevici, pe contul său pe Telegram, citat de portalul ucrainean Liga.

“Au sosit bombe cu fragmentaţie în unul din cartierele din Nikolaev. Sunt răniţi. Ambulanţele au pornit spre locul cu pricina”, a indicat el.

Cel puţin opt persoane au fost ucise, iar alte 19 rănite în ultimele 24 de ore în regiunea Doneţk, în est, comunică la rândul său preşedinţia ucraineană în buletinul său de dimineaţă.

La Harkov, în nord-est, cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte şapte rănite, conform aceluiaşi buletin informativ.

Guvernatorul regiunii Lugansk, Serghii Gaidai, a anunţat că forţele ucrainene au ţinut piept la şase atacuri ruseşti în estul ţării.

“Grupuri de recunoaştere inamice au încercat să găsească puncte slabe în apărarea noastră. Ele au atacat din diferite părţi şi au recurs la aviaţie de mai multe ori”, a indicat el pe Telegram.

Armata ucraineană a distrus o staţie la Brîlovka, localitate situată la 45 km sud-est de regiunea ocupată Herson, în sudul ţării, pentru a complica aprovizionarea armatei ruse, a declarat pe Facebook deputatul local Serghei Hlan.

Autorităţile ucrainene au raportat vineri noi atacuri la periferia capitalei Kiev, în timp ce luptele intense continuă în regiunea Doneţk, potrivit EFE.

Un atac cu rachete împotriva unui obiectiv militar în apropierea capitalei ucrainene s-a soldat cu cel puţin 15 răniţi, a informat vineri dimineaţă guvernatorul regiunii, Oleksii Kuleba, pe contul său din Telegram.

Peste zece atacuri cu rachete au fost înregistrate în ultimele 24 de ore şi în regiunea Cernigov (Cernihiv), la nord-est de Kiev, dintre care unul a avariat grav o clădire guvernamentală, potrivit autorităţilor regionale.

La Herson, oraş strategic din sudul ţării, armata ucraineana a lansat şase atacuri împotriva poziţiilor inamice pe tot parcursul nopţii de joi spre vineri, ca parte a strategiei sale privind lansarea unei ofensive majore şi distrugerea rutelor de aprovizionare a trupelor ruse.

Citeşte şi: Ruşii vor CIOPÂRŢIREA Ucrainei (FOTO)! Ţara vecină ar rămâne doar cu regiunea Kiev – Black News

În acelaşi timp, armata rusă a acuzat vineri forţele ucrainene că au bombardat în cursul nopţii de joi spre vineri o închisoare din Donbas (est) dintr-o zonă aflată sub controlul separatiştilor proruşi, ucigând 40 de prizonieri de război ucraineni şi rănind alţi 75, notează AFP.

Ministerul rus al Apărării afirmă într-un comunicat că tiruri trase dintr-un sistem de artilerie HIMARS, furnizat Ucrainei de SUA, au lovit o închisoare din regiunea Doneţk, unde erau încarceraţi soldaţi ucraineni luaţi prizonieri. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trei morţi, între care un copil, în urma unei lovituri ruseşti în oraşul ucrainean Mikolaiv

Trei morţi, între care un copil, în urma unei lovituri ruseşti în oraşul ucrainean Mikolaiv Cel puţin trei persoane, între care un copil, au fost...

Rusia revendică cucerirea satului Iurivka, în estul Ucrainei, într-un asalt vizând localitatea Niu Iork

Rusia revendică cucerirea satului Iurivka, în estul Ucrainei, într-un asalt vizând localitatea Niu Iork Rusia revendică vineri cucerirea unui nou sat, Iurivka, în estul Ucrainei,...

Zelenski, interviu despre când pleacă din funcția de președinte

Zelenski, interviu despre când pleacă din funcția de președinte Președintele ucrainean Vladimir Zelenski, într-un interviu pentru BBC publicat pe 19 iulie, a răspuns la întrebarea...

Șeful NATO: Europa trebuie să se pregătească pentru 10 ani de război în Ucraina

Șeful NATO: Europa trebuie să se pregătească pentru 10 ani de război în Ucraina Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că aliații NATO...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.