X

Bombardamentele Rusiei ar putea încălca legile războiului

Bombardamentele ruse de luni asupra mai multor oraşe din Ucraina ar putea constitui încălcări ale legilor războiului, a apreciat marţi Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR), potrivit agerpres.

“Orientarea atacurilor direct împotriva civililor şi a infrastructurilor civile – cu alte cuvinte, care nu sunt obiective militare – este o crimă de război”, a declarat la Geneva purtătoarea de cuvânt a OHCHR, Ravina Shamdasani, citată de AFP.

Citeşte şi: Iranul plănuieşte să dea în judecată Meta pentru incitare în legătură cu protestele antiguvernamentale – Black News

“Cerem Rusiei să se abţină de la orice escaladare” a violenţei, a insistat ea, exprimându-şi îngrijorarea în special faţă de alegerea ţintelor şi a orelor atacurilor, în intervale cu circulaţie intensă.

Conform bilanţurilor Comisariatului, au fost ucişi cel puţin 12 civili şi au fost răniţi peste 100; cea mai recentă evidenţă a autorităţilor ucrainene a înregistrat 19 morţi şi 105 răniţi.

“Suntem grav îngrijoraţi de faptul că anumite atacuri par să fi ţintit infrastructuri civile esenţiale. Numeroase bunuri civile, printre care zeci de clădiri rezidenţiale şi infrastructuri civile vitale – inclusiv cel puţin 12 instalaţii energetice – au fost avariate sau distruse în opt regiuni, ceea ce arată că aceste lovituri ar putea încălca principiile desfăşurării ostilităţilor conform dreptului umanitar internaţional”, a adăugat Shamdasani.

Citește și : Biden condamnă ‘brutalitatea absolută’ a bombardamentelor ruseşti în Ucraina

Pagubele provocate la principalele centrale şi linii electrice înaintea iernii “creează noi îngrijorări privind protecţia civililor şi în special impactul asupra populaţiilor vulnerabile”, a mai arătat purtătoarea de cuvânt.

Rusia a lovit Ucraina cu drone şi rachete ca represalii, după atacul care a afectat podul peste strâmtoarea Kerci dintre teritoriul rus şi Crimeea. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a apreciat că explozia care a scos parţial din uz podul a fost o acţiune “teroristă”. 

Tags: Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR)Ravina Shamdasanirusiastrâmtoarea KerciucrainaVladimir Putin
Categorii: Război in Ucraina