Bombardamentul israelian în Siria a provocat cel puţin 10 morţi

Publicat:

Cel puţin zece combatanţi, printre care trei ofiţeri sirieni ai apărării antiaeriene şi paramilitari străini, au fost ucişi în loviturile aeriene israeliene miercuri în Siria, potrivit unui bilanţ furnizat de un ONG şi citat de France Presse, potrivit agerpres.

Printre cei zece morţi se numără cinci paramilitari “probabil de naţionalitate iraniană, care aparţin Forţei Quds”, a declarat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).


Citeşte şi: Jeremy Corbyn a fost reprimit în Partidul Laburist

Există de asemenea doi combatanţi ai miliţiilor pro-Iran originari dintr-o ţară arabă, dar OSDO nu a putut spune dacă sunt libanezi sau irakieni.

Forţa Quds este o unitate de elită a Gărzilor Revoluţionare iraniene responsabile pentru operaţiunile externe.

Loviturile israeliene au vizat două poziţii ale apărării antiaeriene a armatei siriene în apropierea aeroportului din Damasc şi la sud-vest de capitală, a declarat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

Bombardamentele au vizat de asemenea poziţii şi depozite de arme şi muniţii ale forţelor iraniene şi pro-iraniene din apropierea capitalei, în special în împrejurimile Sayeda Zeinab şi Kesswa.

Citeşte şi: Hong Kong, Paris şi Zurich sunt cele mai scumpe oraşe din lume

La rândul său, armata israeliană a anunţat că a vizat “cartierul general iranian” din Siria, un “sit secret” ce găzduieşte “delegaţii de înalţi oficiali iranieni”, divizia a 7-a a armatei siriene şi baterii de rachete sol-aer.

Israelul a efectuat sute de lovituri aeriene şi tiruri de rachete asupra Siriei de la izbucnirea războiului în această ţară în 2011, vizând trupele iraniene şi forţele Hezbollahului libanez desfăşurate pe teritoriul sirian, precum şi armata siriană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.