Bombe la Ștefan Vodă. A fost nevoie de intervenția geniștilor

Publicat:

Bombe la Ștefan Vodă. A fost nevoie de intervenția geniștilor

Geniștii militari au intervenit în  raionul Ștefan Vodă, anunță reprezentanții Ministerului Apărării.

Citește și: A fost lansat Ghidul privind exporturile în țările EFTA


Echipa de deminare din Batalionului Geniu „Codru” a fost solicitată în localitatea Slobozia, raionul Ștefan Vodă, după ce un localnic a descoperit, în timpul unor lucrări de gospodărie, două bombe de aruncător, calibru 60 mm. Obiectele periculoase datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și au fost distrusă în loc special amenajat în condiții de maximă siguranță.

Specialiștii solicită cetățenilor ca în cazul în care depistează  un obiect exploziv să anunțe imediat 112 sau autoritățile publice locale. Să marcheze locul depistării obiectului exploziv. Să nu atingă munițiile cu mâna sau cu alte obiecte, să nu lovească sau să miște munițiile găsite în pământ sau la suprafață.

De asemenea, în niciun caz să nu încerce să demonteze focoasele sau alte componente și să nu arunce obiectul exploziv în foc.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Creierul masculin se ‘micșorează’ ziua și se ‘resetează’ noaptea – studiu

Creierul masculin se 'micșorează' ziua și se 'resetează' noaptea - studiu Un studiu dezvăluie un fenomen surprinzător legat de creierul masculin: acesta își micșorează volumul...

Regizorul spaniol Pedro Almodovar, recompensat cu premiul onorific la San Sebastian

Regizorul spaniol Pedro Almodovar, recompensat cu premiul onorific la San Sebastian Regizorul spaniol Pedro Almodóvar a declarat joi că a fost „emoţionat până la lacrimi”...

Johnny Depp, boicotat de presa internaţională la Festivalul de la San Sebastian

Johnny Depp, boicotat de presa internaţională la Festivalul de la San Sebastian Prezentarea la Festivalul de la San Sebastian a filmului lui Johnny Depp „Modi,...

Turcia și-a anulat participarea la un exercițiu NATO din Grecia

Turcia și-a anulat participarea la un exercițiu NATO din Grecia Ankara a insistat să nu depună planuri de zbor pentru avioanele sale de luptă la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.