X

Bordelurile din Bangkok pompează apa direct din pânza freatică

Poliţia thailandeză a declanşat joi o operaţiune amplă de descinderi la zeci de bordeluri din Bangkok acuzate că sifonează ilegal apele subterane pentru masajele oferite clienţilor, relatează AFP, potrivit agerpres.

Seria de descinderi urmează după un raid la un mare salon de masaj numit “Victoria Secret”, unde s-a descoperit un registru care menţiona mitele plătite funcţionarelor şi alte probe care atestă că salonul pompa direct apele subterane pentru a face economii.

Citeşte şi: Un tren de pasageri A DERAIAT în Italia. Cel puţin trei oameni au murit 

Peste 40 de saloane care propun “masaje cu spumă” şi care au zeci de săli de baie private au fost verificate.

“Vom examina calitatea apei în fiecare salon”, a explicat presei Suwat Inthasit, din cadrul Diviziei pentru combaterea criminalităţii, înainte de un raid la salonul “Embassy Entertain” dintr-un cartier al capitalei cunoscut pentru viaţa sa nocturnă trepidantă.

Testele ar urma să stabilească dacă apa utilizată este cea de la robinet sau a fost prelevată ilegal din sol.

Potrivit unor responsabili de mediu, exploatarea ilegală a apelor subterane contribuie la tasarea Bangkokului, un oraş construit pe terenul mlăştinos de pe malurile râului Chao Phraya.

Experţii au avertizat că unele părţi din Bangkok ar putea ajunge sub nivelul mării până în 2030, din cauza creşterii nivelului mării şi a scăderii pânzei freatice.

Citeşte şi: Comisia Europeană trimite România în faţa Curţii de Justiţie a UE

În ultimii ani dezvoltarea rapidă a capitalei thailandeze a determinat autorităţile să reglementeze utilizarea apelor subterane. Acest lucru a permis încetinirea tasării rapide a oraşului care se scufunda cu circa 10 cm pe an la sfârşitul anilor 1970.

Deşi prostituţia este ilegală în Thailanda ea este în mare parte tolerată şi este foarte răspândită pe străzi în mai multe cartiere ale capitalei.

Tags: apaBangkokbordeluriChao Phrayapanza freaticaThailanda
Categorii: Știrile zilei