
Prim-ministrul britanic Boris Johnson a fost testat negativ la noul coronavirus înainte de a fi externat duminică din spitalul unde fost internat timp de o săptămână pentru a fi tratat de COVID-19, a declarat luni purtătorul său de cuvânt, conform agenţiei Press Association, preluată de dpa, scrie agerpres.
Testarea la ieşirea din spital este o procedură medicală standard, a menţionat purtătorul de cuvânt.
Citește și : Bilanțul pandemiei de coronavirus în Turcia
Boris Johnson s-a aflat mai multe zile la terapie intensivă după ce a contractat virusul, iar ulterior a declarat că le datorează viaţa cadrelor medicale care l-au tratat.
Luni, numărul deceselor provocate de epidemie a ajuns în Marea Britanie la 11.329, cu 717 în plus faţă de ziua anterioară. Fără a include Irlanda de Nord, 88.621 de persoane au fost confirmate cu coronavirus.
Citește și : Un marinar de pe USS Theodore Roosevelt a murit din cauza covid-19
Ministerul Apărării a anunţat că desfăşoară 200 de militari pe teritoriul ţării, cu misiune de suport pentru serviciile de ambulanţă.
Potrivit biroului premierului, militarii vor conduce autovehicule, vor prelua apeluri telefonice şi vor acorda asistenţă echipajelor de paramedici.
This post was last modified on 13/04/2020 18:18 18:18