Boris Johnson a participat la o ceremonie care a marcat centenarul controversat al Irlandei de Nord

Publicat:

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a asistat joi, alături de lideri nord-irlandezi şi irlandezi, la o ceremonie religioasă controversată care marchează centenarul creării provinciei britanice Irlanda de Nord, un subiect în continuate arzător, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Circa 150 de persoane au participat la această ceremonie organizată în catedrala anglicană din Armagh, din sudul Irlandei de Nord, printre care şeful diplomaţiei irlandeze Simon Coveney şi premierul nord-irlandez Paul Givan.


Citește și : Facebook începe SĂ PLĂTEASCĂ o parte din presa franceză

În schimb, preşedintele irlandez Michael Higgins a declinat invitaţia, estimând că nu este neutră din punct de vedere politic, la fel ca şi partidul naţionalist republican Sinn Fein, care participă la guvernare într-o coaliţie locală.

În ceea ce o priveşte, regina Elisabeta a II-a a renunţat să mai vină, după ce medicii i-au recomandat să se odihnească.

“Trecutul nostru ne-a modelat şi ne-a lovit, ne-a divizat. Şi totuşi, uneori ne-a adus împreună”, a declarat reverendul Shane Forster.

El a făcut apel la angajare “pe o voce unită”, în favoarea “binelui comun”, “în respect mutual şi cu speranţa împărtăşirii unui viitor luminos, prosper şi paşnic”.

După ce Republica Irlanda a ieşit de sub dominaţie britanică pe 3 mai 1921, existenţa Irlandei de Nord, creată în acelaşi moment şi alipită Marii Britanii, s-a aflat în centrul unei încleştări uneori sângeroase.

Unioniştii apărători ai apartenenţei la Regatul Unit, în principal protestanţi, şi republicanii favorabili reunificării cu Irlanda, în mare parte catolici, se confruntă de decenii în privinţa statutului acestui teritoriu. Circa 3.500 de persoane au murit în violenţele care au încetat în 1998, odată cu încheierea unui acord de pace.

Republicanii, care nu recunosc coroana britanică, nu sărbătoresc aniversarea.

Mai devreme în octombrie, ministrul irlandez de externe Simon Coveney a declarat că participarea la ceremonie este “lucrul care trebuie făcut”, subliniind totuşi că “împărţirea” Irlandei “a fost o gravă eroare” care a dus la “diviziuni extraordinare”.

Citește și : Sea-Watch 3 are la bord sute de migranţi şi aşteaptă să fie primită de un port european

Această ceremonie nu este “cu siguranţă o sărbătoare”, a mai declarat el pentru televiziunea irlandeză RTE. Ea permite “să reflectăm la suferinţa şi divizarea din ultimii 100 de ani cu voinţa de a privi înainte cu mai mult optimism”.

Tensiunile comunitare în provincie, precum şi relaţiile între Irlanda şi Regatul Unit, au fost zguduite de asemenea în ultimii ani de dosarul delicat al Brexit-ului, Londra şi unioniştii contestând dispoziţiile vamale specifice provinciei britanice introduse în cadrul divorţului.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cele mai ciudate legi rutiere pe care ar trebui să le știți atunci când călătoriți în străinătate

Cele mai ciudate legi rutiere pe care ar trebui să le știți atunci când călătoriți în străinătate Fiecare țară are propriile reguli de conducere al...

Parlamentul din Irak vrea să dea o lege care permite căsătoria fetelor de la 9 ani

Parlamentul din Irak vrea să dea o lege care permite căsătoria fetelor de la 9 ani Un proiect de lege care ar permite căsătoria fetelor...

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.