X

Boris Johnson: ‘Un acord cu UE ar transforma votul pentru Brexit o pierdere de vreme’

Ministrul de externe britanic Boris Johnson le-ar fi declarat unor prieteni că este îngrijorat că Londra va accepta un acord de Brexit care o va lăsa subordonată faţă de Bruxelles, ceea ce ar transforma referendumul din 2016 într-o ‘pierdere totală de vreme’, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Boris Johnson, unul din principalii miniştri pro-Brexit, este văzut drept un potenţial succesor al premierului Theresa May. În campania pentru referendumul din 2016, el a fost unul dintre susţinătorii cei mai marcanţi ai ieşirii ţării din Uniunea Europeană.

Citeşte şi: Un balcon al Bursei din Jakarta a căzut peste oameni – FOTO/VIDEO

‘Aş prefera să rămânem decât să plecăm în felul acesta’, le-ar fi spus Boris Johnson unor prieteni, conform ziariştilor de la The Sun, care nu îşi precizează sursele.

Un purtător de cuvânt al lui Johnson a refuzat să comenteze pe acest subiect.

Theresa May, care la referendum a votat pentru rămânerea ţării în UE, dar ulterior s-a angajat să conducă procesul de ieşire din blocul comunitar, încearcă să obţină o perioadă de tranziţie de doi ani după momentul efectiv al Brexit-ului, sfârşitul lui martie 2019, interval în care regulile Bruxelles-ului s-ar aplica în continuare. Theresa May doreşte un acord de ‘divorţ’ pe termen lung, care să permită relaţii comerciale ‘fără fricţiuni’ cu UE.

Citeşte şi: ATAC cu armă albă într-o şcoală din Rusia. Mai mulţi elevi şi un profesor sunt răniţi – FOTO/VIDEO

Planul a fost criticat de unii susţinători ai Brexit-ului, potrivit cărora Marea Britanie ar putea sfârşi prin a ieşi doar cu numele din UE, rămânând însă subiect al regulilor stabilite de Uniune.

Săptămâna trecută, un alt promotor marcant al campaniei pro-Brexit, Nigel Farage, fostul lider al partidului UKIP, s-a declarat în favoarea unui al doilea referendum, ca o modalitate de a se pune capăt tentativelor unor politicieni, printre care ex-premierul Tony Blair, de a împiedica ieşirea ţării din UE.

Tags: acordBoris JohnsonbrexitbruxellesNigel FaragereferendumTheresa MayUKIP
Categorii: Diaspora