Boris Johnson sigură că Marea Britanie va ieşi din UE la 31 octombrie

Publicat:

Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană la 31 octombrie “fără condiţii”, a declarat miercuri noul premier britanic Boris Johnson în faţa reşedinţei de pe Downing Street 10, la puţin timp după ce a fost învestit oficial prim-ministru de regina Elisabeta a II-a, relatează Reuters, scrie agerpres.

Johnson, unul dintre susţinătorii vocali ai Brexitului, a spus că va încheia “un nou acord, un acord mai bun” cu Uniunea Europeană, “bazat pe liber schimb”.


Citește și : Boris Johnson, desemnat OFICIAL prim-ministru al Regatului Unit

“Oamenii care pariază împotriva Marii Britanii îşi vor pierde cămăşile de pe ei pentru că vom restabili încrederea în democraţie şi vom îndeplini promisiunile repetate ale parlamentului către popor şi vom ieşi din UE pe 31 octombrie, fără condiţii”, a subliniat el.

“Sunt convins că putem obţine un acord de Brexit”, a asigurat el.

Johnson a adăugat însă că Marea Britanie “trebuie să fie pregătită pentru posibilitatea redusă ca Bruxellesul să refuze să mai negocieze”, ceea ce ar însemna că ţara va fi nevoită să treacă la un Brexit fără acord.

El a precizat că deşi va forma “o mare echipă de femei şi bărbaţi”, îşi va asuma personal responsabilitatea pentru schimbarea pe care doreşte să o vadă.

Citește și : Theresa May, cuprinsă de emoţii la ultima apariţie în parlamentul britanic în calitate de premier

El a adus un omagiu “curajului şi răbdării” predecesoarei sale Theresa May, dar a spus că, în pofida tuturor eforturilor ei, “a devenit clar că există pesimişti acasă şi peste hotare care cred că după trei ani de indecizie această ţară a devenit o prizonieră a disputelor vechi din 2016 şi că în această casă a democraţiei suntem incapabili să onorăm un mandat democratic”.

“Stau astăzi în faţa dvs pentru a vă spune vouă, poporului britanic, că acei critici se înşală”, a mai spus el.

De asemenea, el s-a declarat “convins” că ar putea obţine un acord care să nu includă controale la frontiera irlandeză, dar nici “plasa de siguranţă antidemocratică”.

“Plasa de siguranţă” sau “backstop” este un mecanism prevăzut de acordul de divorţ încheiat de Theresa May cu Bruxellesul dar respins de trei ori de deputaţii britanici care permite evitarea unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi vecina sa Republica Irlanda după Brexit.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.