Boris Johnson: Alianţa occidentală împotriva Moscovei ar putea fi un ‘punct de cotitură’ în relaţiile cu Rusia

Publicat:

Expulzarea masivă de diplomaţi ruşi de către ţările occidentale după otrăvirea unui fost agent dublu în Regatul Unit ar putea constitui un “punct de cotitură” în relaţiile cu Rusia, a declarat marţi şeful diplomaţiei britanice, aceasta în timp ce Moscova pregăteşte un răspuns, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Douăzeci şi trei de ţări, inclusiv 16 state membre ale Uniunii Europene şi SUA, au decis să expulzeze cel puţin 116 diplomaţi ruşi în cadrul unei măsuri coordonate a Occidentului, un gest fără precedent chiar şi în perioada Războiului rece.


Citeşte şi: Reacţia OFICIALĂ a Rusiei după ce România a decis expulzarea unui diplomat de la Bucureşti

“Niciodată până acum nu s-au aliat atât de multe ţări pentru a expulza diplomaţi ruşi”, a declarat marţi Boris Johnson pentru The Times.

“Cred că evenimentele de ieri -luni – ar putea constitui un punct de cotitură”, a adăugat el. “Alianţa occidentală a luat măsuri decisive, iar partenerii Regatului Unit s-au unit împotriva ambiţiei iresponsabile a Kremlinului”, a spus ministrul britanic.

După expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi din Marea Britanie – la care Moscova a reacţionat printr-un gest identic, expulzând un număr similar de diplomaţi britanici – este vorba de o “nouă lovitură pentru serviciile de informaţii ruse, cărora le va lua ani ca să se refacă”, a spus în continuare Boris Johnson.

Totodată, ministrul de externe britanic a apreciat că seria de expulzări de diplomaţi ruşi anunţată luni, ca răspuns la otrăvirea unui fost agent dublu rus pe teritoriul Marii Britanii, a arătat frustrarea şi dezamăgirea comunităţii internaţionale faţă de Moscova, potrivit Reuters.

“Ele (ţările care au decis expulzarea) au realizat brusc că aceasta se poate întâmpla şi în oraşele lor”, a declarat Johnson într-un interviu acordat BBC. “Ele au descoperit brusc că a apărut o nouă formă de ameninţare şi că Rusia se comportă într-un mod deosebit de iresponsabil şi dispreţuitor”, a spus el.

Potrivit lui Boris Johnson, “utilizarea agentului neurotoxic interzis pe teritoriul britanic se înscrie în cadrul unei tendinţe mai largi a comportamentului iresponsabil al lui Vladimir Putin”. El a menţionat în acest context anexarea Crimeii de către Moscova, sprijinul acordat de aceasta regimului sirian, ingerinţa rusă în alegerile din alte ţări.

Citeşte şi: Rusia şi-a pus toată lumea-n cap. Peste o sută de diplomaţi ai Moscovei vor fi expulzaţi din SUA, Europa, Canada şi Australia

“Firul conducător este dorinţa lui Putin de a sfida regulile esenţiale de care depinde securitatea fiecărei ţări”, a spus el.

Referitor la tezele avansate de Moscova pentru a explica otrăvirea din Salisbury, ministrul britanic a remarcar:”A fost o vreme când această tactică de a semăna îndoială putea fi eficientă, dar nimeni nu este păcălit”.

Marea Britanie a salutat luni un “răspuns extraordinar” al aliaţilor ei, iar premierul Theresa May a apreciat că Rusia a fost avertizată că nu mai poate “încălca dreptul internaţional”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.